Șerban Bucur, managerul Spitalului Clinic CF 2 București, a fost plasat sub control judiciar pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, din care cinci în formă continuată, și a unei infracțiuni de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată. 

Potrivit procurorilor anticorupție, managerul Spitalului Clinic CF 2 ar fi pretins și primit în perioada septembrie 2022 – martie, de la mai mulți oameni de afaceri aflați în relație contractuală cu Spitalul CF Nr.2, sume de bani, reprezentând un procent variabil cuprins între 5% și 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi plătite furnizorului/prestatorului de servicii de către unitatea medicală.

”Foloasele necuvenite ar fi fost pretinse și primite de manager pentru a asigura derularea în bune condiții a contractelor încheiate de oamenii de afaceri cu unitatea medicală pe care o conducea. 

În mod concret, după ce unitatea medicală efectua plățile facturilor emise de societățile comerciale, inculpatul Bucur Șerban i-ar fi contactat pe oamenii de afaceri, de regulă prin apel pe WhatsApp, și i-ar fi atenționat că s-a făcut plata, aceștia înțelegând din acest mesaj că trebuiau să se prezinte la biroul acestuia și să-i remită procentul cuvenit. 

Sumele de bani ar fi fost primite direct de inculpat, în biroul acestuia, iar după plecarea oamenilor de afaceri, managerul Bucur Șerban ar fi verificat cu atenție plicurile primite și ar fi procedat la numărarea sumelor de bani, de regulă sub birou, distrugând, ulterior, plicurile.

Totodată, în perioada august 2019-aprilie 2021, inculpatul Bucur Șerban, în aceeași calitate, ar fi încheiat 25 de contracte de achiziții publice cu două societăți comerciale pe care le controla fapt ce ar fi avut ca urmare obținerea pentru sine a unor foloase patrimoniale în sumă de aproximativ 10.107.439,73 de lei, reprezentând contravaloarea produselor și serviciilor livrate către unitatea medicală”, anunță procurorii DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Șerban Bucur trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu să nu exercite funcția de manager, în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit faptele.

Managerului inculpat i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here