Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, la Craiova, că exclude varianta unei colaborări cu AUR, deşi pentru perioada de după alegeri crede că puterea nu ar trebui să stea într-un singur om sau într-un singur partid.
Ciolacu a pus pe seama “campaniei electorale” recentele declaraţii ale europarlamentarului Mihai Tudose privind o posibilă alianţă cu formaţiunea politică a lui George Simion după alegeri, făcând aluzie şi la liberali.”E în campanie electorală, normal, ce vreţi, să trimită numai zâmbete la PNL? Dar am văzut că şi PNL-ul iese că vor să guverneze cu USR-ul? Vă aduceţi aminte cele opt luni de guvernare cu USR?… Eu nu mai vreau să îmi aduc aminte”, a răspuns Ciolacu.
Ministrul Natalia Intotero, accident grav pe Valea Oltului! Primele imagini, la Realitatea Plus. Ministrul a ajuns de urgență la spital. FOTO+VIDEOLiderul social-democraţilor e evitat să comenteze diferitele scenarii de după alegeri, dar a afirmat totuşi că în opinia lui puterea nu ar trebui să fie la un singur om sau la un singur partid.”Eu am spus un lucru foarte clar, ce urmează, reformele care urmează, perioada de dezvoltare a Romaniei, nu trebuie să se cramponeze într-o persoană care îşi doreşte întreaga putere. (…) Ştiţi că există o persoană care şi-a dorit întotdeauna guvernul său. L-a avut şi am văzut ce a ieşit. Datoria noastră este să învăţăm din greşelile altora. Eu nu cred că următoarea perioadă, după aceste alegeri, este o perioadă în care puterea trebuie să fie la un singur om sau la un singur partid”, a adăugat Marcel Ciolacu.