Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, că direcţia în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iaşi se situează la aproximativ 15.000 de euro.
Marcel Ciolacu a inspectat şantierul Spitalului Regional de Urgenţă din municipiul Iaşi, el făcând şi câteva referiri la investiţiile din zona Moldovei.
”La pachet cu Autostrada Moldovei A7 se finalizează deja şi proiectările pe porţiuni din A8. S-a finalizat Aeroportul din Iaşi. S-a ajuns la un PIB pe cap de locuitor în Iaşi în jur de 15.000 de euro şi sunt ferm convins că după aceste investiţii şi cu acest ritm aceste sume vor depăşite. Este un salariu mediu net în Iaşi în acest moment de 1.000 de euro. Direcţia în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcţia corectă”, a spus Marcel Ciolacu.
Ciolacu, optimist privind încasările la buget: „În luna mai vom avea excedent”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că după 15 ani au pornit în sfârşit şi cele trei spitale regionale, de la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. ”A fost o muncă de echipă, a agenţiei ANDIS şi a Ministerului Sănătăţii, şi am reuşit să deblocăm cele mai importante investiţii din domeniul sănătăţii, cele trei spitale regionale. De această dată s-a căutat să se echilibreze întreg teritoriul României şi dezvoltarea să fie una uniformă”, a afirmat Ciolacu.
Premierul a mai spus că investiţiile care se derulează în acest moment în judeţul Iaşi se ridică la aproximativ 8,3 miliarde de lei. El consideră că, dacă aceste investiţii s-ar fi realizat mai repede, nu ar mai fi plecat atât de mulţi locuitori din Moldova la muncă în străinătate. ”Făceam o socoteală cu fostul prefect de Iaşi Bogdan Cojocaru şi în acest moment sunt în desfăşurare numai în judeţul Iaşi 8,3 miliarde de lei în investiţii. Sunt 3,9 miliarde de lei pe Anghel Saligny şi PNDL, aproape 3,2 miliarde în zona de sănătate şi vreo 600 de milioane în zona de învăţământ. Dacă s-ar fi făcut aceste investiţii mult mai devreme şi în învăţământul dual, dar şi în ce priveşte serviciile publice de sănătate, astăzi nu am fi vorbit de un exod atât de mare de români din Moldova în diaspora”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.