În ochii premierului, Nicolae Ciucă este „un om de cuvânt, un om respectabil, un român”. Solicitat să comenteze actuala clasa politică, Marcel Ciolacu a făcut portretele principalilor lideri.
“George Simion este un om în care poți să spui baza, un aventurier. Cătălin Drulă ar fi putut mult mai mult”, crede Ciolacu.
La Diana Șoșoacă este evidentă relația cu Federația Rusă, în ochii președintelui PSD.
“Este o evidență foarte clară relația doamnei Șoșoacă cu Federația Rusă și prezența ei în Ambasada Rusă. Nu pot să am un dialog. Eu știu cât rău și știm cu toții cât rău a făcut Rusia poporului român și România. Parcă de 16 ori parcă ne-au atacat”, a afirmat Ciolacu.
Pentru Mircea Geoană, un predecesor al său și un posibil contracandidat la prezidențiale, Marcel Ciolacu are un sfat: trebuie să învețe din trecut!
“Vicepreședinte și fost președinte al Partidului Social Democrat, trebuie să înveți din trecut, ca să știi mai bine cum îți creezi viitor”, a spus Ciolacu.
Pe Maia Sandu, președintele Moldovei, Ciolacu o vede „războinică”, chiar dacă nu fac parte din aceeași familie politică.
“Este o femeie războinică, cu provocări multiple. Nu facem parte din aceeași familie politică. Câteodată avem și păreri diferite, dar e o femeie încercată, o femeie pe care eu o admir”, a mai spus Ciolacu.