După ce liderii coaliției au convenit să meargă cu candidați proprii la prezidențiale, Marcel Ciolacu ia în calcul ia în calcul susținerea unui independent pentru scaunul de la Cotroceni: „Voi propune varianta la Congres, să vedem dacă partidul acceptă”, a declarat șeful social-democrat.
Marcel Ciolacu le-a spus, joi, jurnaliștilor prezenți la Palatul Victoria, într-o discuție informală înaintea ședinței de Guvern, că va propune în Congresul PSD susținerea unui candidat la prezidențiale din afara partidului. Declarația a fost făcută în contextul discuțiilor privind o posibilă susținere a lui Mircea Geoană la prezidențiale.
„Voi discuta cu colegii din partid dacă acceptăm să susținem un candidat din afara partidului. Dacă vor ca PSD să nu aibă candidat la prezidențiale. Voi propune această variantă la Congres, să vedem dacă partidul acceptă”, le-a spus Marcel Ciolacu jurnaliștilor, înaintea ședinței de Guvern.
Tot joi, Mircea Geoană a publicat, pe Facebook, următorul mesaj: „După războaie seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 este anul independenților în România!”.