Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu delegația Băncii Mondiale din care au făcut parte Anshula Kant, directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale, Anna Akhalkatsi, directorul Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, Yaser El-Gammal, manager al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, și Liviu Voinea, director executiv adjunct al Băncii Mondiale. 

Întrevederea a avut loc în marja evenimentului de lansare a noului Cadru de Parteneriat de Țară al Băncii Mondiale cu România, pentru perioada 2025-2029, (Country Partnership Framework – CPF FY25-FY29).

Cu același prilej a fost semnat Acordul de împrumut în valoare de 500 de milioane de dolari pentru politici de dezvoltare cu asistență financiară pre-aprobată pentru managementul riscului la dezastre (“Romania Second Disaster Risk Management Development Policy Loan with a Catastrophe Deferred Drawdown Option-CAT DDO-2”).

Documentul a fost semnat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și de directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale, Anna Akhalkatsi.

Această linie de finanțare, cu opțiune de tragere în următorii trei ani, pentru întărirea capacității de prevenire și reacție rapidă la dezastre naturale și schimbări climatice, va ajuta România să aibă acces rapid la finanțare pentru situații de urgență și se adaugă împrumutului de 650 milioane de dolari pe care Banca Mondială l-a aprobat pentru România în luna iulie, pentru susținerea politicilor de dezvoltare. 

”Noul cadru de colaborare lansat astăzi, pentru următorii cinci ani, și semnarea instrumentului de finanțare pentru situații de urgență contribuie la consolidarea relației de parteneriat dintre România și Banca Mondială. Această evoluție ne dă încredere că putem continua foarte buna colaborare de până acum, prin consultanța și finanțările de care România are nevoie, pentru a accelera dezvoltarea economică într-o direcție sustenabilă și pentru ne atinge obiectivul mai larg de convergență cu Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul de trai. Consider această continuare a colaborării noastre o confirmare a încrederii experților Băncii Mondiale în potențialul de dezvoltare al României, pe care l-au estimat la un nivel de 5% pe an în următorul deceniu”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a apreciat, totodată, sprijinul oferit țării noastre prin consultanță, de către experții Băncii Mondiale, pentru susținerea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, inclusiv cea prin care Guvernul a vizat sistemul public de pensii.Premierul a amintit, de asemenea, pașii semnificativi parcurși în atingerea obiectivelor Guvernului în materie de infrastructură, astfel încât toate regiunile țării să aibă acces la resurse, oportunități de creștere economică și șanse egale de dezvoltare.

”Urmărim în continuare promovarea capitalului uman, prin extinderea accesului la educație, sănătate și servicii sociale. Vrem să generăm noi oportunități pentru locuri de muncă mai bine plătite prin stimularea capitalului privat, accelerarea tranziției verzi și întărirea rezilienței la șocuri climatice”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.

Grupul Băncii Mondiale are în prezent un portofoliu de 2 miliarde de dolari în România, și va finanța proiecte de alte 3 miliarde de dolari în următorii 3 ani. Sunt proiecte în sectorul financiar, pentru asigurarea accesului la finanțare pentru IMM-uri și fermieri, pentru femei și tinerii antreprenori, dar și pentru reducerea decalajelor în infrastructură, logistică, și integrarea în lanțurile de valoare.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a afirmat: ”Salutăm eforturile Băncii Mondiale în identificarea, în continuare, a celor mai bune soluții pentru a oferi   finanțare în condiții cât mai accesibile și un mix de produse cât mai adaptat nevoilor specifice și încurajăm în acest sens conlucrarea strânsă între echipele noastre”. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here