Situația dramatică din zonele afectate de viituri, în special în județele Galați și Vaslui, continuă să pună la grea încercare locuitorii. Patru familii îndurerate plâng pierderea celor dragi, în timp ce zeci de persoane și-au găsit refugiu pe acoperișurile caselor, fugind din calea puhoaielor. Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin pentru familiile afectate de inundațiile devastatoare. 

„Sunt alături de cele patru familii care trec prin momente extrem de grele. Am fost în unele din localitățile afectate de ape. Situația este gravă, dar autoritățile fac orice efort posibil pentru salvarea oamenilor aflați în situații disperate.

În acest moment, avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid în zonele sinistrate. Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și autoritățile locale se implică direct. Am hotărât să trimitem tot ceea ce oamenii au nevoie: alimente, apă, pături, containere de dormit. Vom amplasa două tabere apropiate zonelor sinistrate. În momentul în care se vor retrage apele, Guvernul și autoritățile locale vor interveni, avem tot desfășurătorul făcut.La următoarea ședință de Guvern vom aloca sumele necesare din fondul de rezervă al Guvernului. Trebuie să fim solidari cu cei care sunt în nevoie astăzi. De aceea fac apel la toți cei care vor să ajute, societatea civilă sau firme. Toată România este alături de Galați și Vaslui. Au nevoie de ajutorul nostru!”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ajutoare de urgență pentru locuitorii din județul Galați afectați de inundații

Premierul Marcel Ciolacu a dispus Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și  Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanele din județul Galați, afectate de inundații.

Populația care suferă din cauza fenomenelor meteorologice va primi apă și alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr și cașcaval) pentru o perioadă de 7 zile, 50 de locuințe  modulare, 12 grupuri sanitare, paturi și lenjerii de pat, saci de dormit și tot ce este necesar pentru cazarea temporară.

De asemenea, 10 bărci de salvare ale Armatei vor ajunge în scurt timp în Comuna Pechea din județul Galați.

„Am făcut o celulă de criză rapidă la Consiliul Județean Galați cu miniștrii Apărării,   Internelor, Mediului. Prioritatea este salvarea de vieți omenești. Avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid, inclusiv cu elicoptere pentru situații de urgență. Vom ajuta oamenii afectați de inundații cu tot ce este necesar”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a mers astăzi la Slobozia Conachi, iar în cursul după-amiezii se va deplasa în comuna Pechea, o altă localitate din județul Galați, grav afectată de inundații.

Ploi puternice în zonele afectate de inundațiile fără precedent! Prognoza ANM – Meteorolog: „A fost un episod excepțional”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here