Marea Britanie caută elicoptere şi avioane aparţinând oligarhilor ruşi sancţionaţi şi a cerut Insulei Man să radieze elicopterul personal al proprietarului clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, a declarat vineri o sursă din Ministerul Transporturilor, transmite Reuters. Abramovici se numără printre şapte oligarhi ruşi supuşi sancţiunilor britanice, ceea ce înseamnă că activele sale, în principal proprietăţi, avioane private şi elicoptere vor fi blocate, fără să existe posibilitatea să fie efectuată vreo tranzacţie financiară cu acestea. De asemenea, măsura blochează planurile lui Abramovici de a vinde clubul din Premier League Chelsea, plasând efectiv actualii campioni europeni sub control guvernamental. Echipa poate continua să joace, dar guvernul spune că este deschis să vândă clubul atâta timp cât Abramovici nu va beneficia de vânzare. Un aliat al ministrului Transporturilor Grant Shapps a declarat: ”Grant a ordonat oficialilor săi să adune informaţii despre aeronavele suspecte, inclusiv proprietarii acestora şi planurile de zbor”. ”Dacă descoperim că aparţin unor persoane de pe lista de sancţiuni sau persoanelor rezidente în Rusia, vor fi consemnate la sol”, a spus acesta. Sursa a mai afirmat că ministrul a cerut Insulei Man, un teritoriu autonom aflat sub suveranitatea britanică, să radieze elicopterul personal al lui Abramovici, care are în prezent înmatricularea M-HELI. Insula Man a fost un loc popular pentru proprietarii de avioane private pentru a se înregistra deoarece, spun experţii, înregistrarea pe insulă a permis importurilor să evite orice taxă pe vânzări. Elicopterul de lux Airbus EC-155 a zburat din Stansted cu destinaţia Cannes pe 3 martie, în urma plecării avionului Boeing 767 personalizat, despre care sursa a spus că a fost supranumit ”Banditul”, de la Stansted, cu câteva zile mai devreme, cu destinaţia Elveţia. Nu este clar unde se află Abramovici. Insula Man, care are propriul registru de aviaţie, a radiat deja opt avioane legate de Rusia. Marea Britanie a declarat miercuri că a confiscat un avion care are legătură cu un miliardar rus apropiat de Abramovici, în temeiul noilor sancţiuni aviatice care conferă autorităţilor puterea de a reţine orice aeronavă rusească şi de a interzice exporturile de bunuri aviatice sau spaţiale în Rusia. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].