Recent eliberată din închisoare, Margherita de la Clejani trebuie să plătească din nou o sumă uriașă. Vedeta achitase de curand o amendă penală în valoare de 40.000 de lei primită în dosarul în care a fost condamnată pentru conducere sub influența drogurilor, iar acum e buna de plată din nou.  

Margherita de la Clejani, pe numele ei adevărat Margareta Myriam Manole, a fost condamnată definitiv, miercuri, pe 29 iunie 2022 de către Curtea de Apel din București, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a cerut ca magistrații să rejudece cauza în care artista a fost condamnată pentru că a condus sub influența drogurilor.

Margherita de la Clejani a provocat un accident pe bulevardul Gheorghe Șincai din Sectorul 4 din București, pe 23 mai 2020. Dimineața, în jurul orei 06.00, când se întorcea de la o petrecere la volanul unei mașini de teren, Margherita a lovit un autoturism parcat.

În timp ce lumea așteaptă cu sufletul la gură primele reacții ale Magheritei, dar și ale familiei ei, un lucru ne-a atras atenția pe pagina de Instagram a mamei tinerei, celebra Viorica de la Clejani.

Un plasture ce poate fi aplicat fără durere pe scalp va face să dăm uitării problemele legate de căderea părului

Așadar, potrivit unui story publicat pe Instagram acum mai puțin de 24 de ore, Viorica de la Clejani se afla, cel mai probabil, la o nuntă. Este important de menționat că filmare poate să fie una mai veche. Dar, din păcate pentru celebra cântăreață, video-ul a fost postat într-un moment cât se poate de nefericit.

În imaginele pe care le puteți vedea mai jos, dar și pe contul Vioricăi de la Clejani, se vede cum artista pare că se distrează de minune în seara premergătoare zilei în care fiica ei, Margherita, a fost condamnată.

Totuși, Viorica din Clejani ar fi putut să aibă motive de fericire. Margherita va fi obligată pentru faptele ei să plătească o amendă penală de 20.000 de lei, o sumă destul de mică pentru celebrul taraf.

O vedetă pune la zid divele care își fac operații estetice. „Poate au o nesiguranță de sine”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here