Marea solistă Marina Voica, cunoscută pentru interpretarea memorabilă a refrenului „Și, afară, plouă, plouă!”, a împlinit astăzi 88 de ani. Cu o vitalitate molipsitoare, aceasta continuă să impresioneze prin talent și pasiune, cântând, dansând și conducând mașina chiar și la vârsta sa înaintată. Timpul pare să nu aibă nicio putere asupra ei, lăsând loc doar bucuriei de a trăi și de a împărtăși muzica cu generații întregi. 

Artista a mărturisit că, la această etapă a vieții, singura dorință cu adevărat importantă pentru ea este sănătatea. Reflectând asupra anilor acumulați, a recunoscut că grija zilei de mâine nu o mai apasă, având o pensie confortabilă care îi permite să-și îndeplinească dorințele materiale fără stres. Astfel, își trăiește zilele cu liniște și recunoștință, concentrându-se pe ceea ce contează cu adevărat.

Marina Voica se simte împlinită în această zi specială, când își sărbătorește cea de-a 88-a aniversare, și a spus că a primit sute de mesaje de felicitare din partea fanilor pe rețelele sociale. Ea este recunoscătoare pentru că, în ciuda vârstei sale venerabile, publicul o apreciază și o invită să urce în continuare pe scenă.

„Mulțumesc pentru felicitări, salutări tuturor, cu mult drag. La 88 de ani, ce îmi mai doresc? Eu cred că e o întrebare fără răspuns, sănătatea e bună, atât. Ce va fi va fi.

Dacă mă simt bine, mai urc pe scenă, îmi pot permite însă să și refuz. Dacă vreau, mă duc, la concerte, dacă nu, nu. A fost un an fructuos pentru mine, cu multe evenimente. Și niciodată nu am primit atâtea felicitări, prieteni, cunoștințe, de care am și uitat să existe, mi-au scris, m-au sunat. E frumos. Nu este nimic degeaba”, a spus artista pentru Click!

În ceea ce privește starea materială, Marina Voica a dezvăluit că o duce decent și că nu avea mari așteptări în urma recalculării pensiei. Totuși, poștașul îi va aduce bani ceva mai mulți:

„Mi-a mai crescut un pic pensia, cu ceva bănuți, dar nu mă bazez pe ea, pe acești bani. Eu, de fapt, nu am o pensie pentru anii de muzică, ci am o pensie de urmaș, după soțul meu.

Nu este mare, pentru că el a murit foarte tânăr, nu avea foarte mulți ani de muncă, dar mai și cânt, adaug bani. În plus, am o indemnizație de merit, destul de bună, deci pot să-mi permit să-mi cumpăr orice”, a mai menționat artista.

Protecția Mediului, Jandarmeria și Poliția au pus gând rău turiștilor care hrănesc urșii. Aceștia riscă DOUĂ amenzi usturătoare pentru simplul gest

Care este marele ei viciu?

Interpreta de muzică ușoară Marina Voica are un mare viciu, shoppingul. Artista recunoaște că mare parte din bani îi cheltuiește, chiar și acum, pe haine și pe încălțăminte:

„Am această pasiune, nu pot renunța la ea, cheltuiesc mult pe haine, dar mai ales pe pantofi și pe încălțăminte de tip sport. Am zeci de perechi, nu mai știu pe unde să le depozitez, în căsuța mea din Breaza.

Cele mai multe nu le cumpăr din magazine, ci de pe Internet, vânez promoțiile, reducerile”, a mai declarat artista.

Șoferiță și la 88 de ani

Artista nu renunță la șofat, o altă mare pasiune. De 20 de ani, ea are aceeași mașină:

„Conduc de 43 de ani, iar de 20 de ani, de când m-am mutat la Breaza, am această mașină, un Peugeot 107. Sunt moartă după mașini, îmi place să conduc și mă înțeleg de minune cu autoturismul pe care îl am”, mai menționa Marina Voica în cadrul unui interviu.

Roșia cu gust de zmeură, noul soi cu care cercetătorii de la Buzău vor sa ia cu asalt piața românească

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here