Marius Bodea, senator USR: Afirmaţii precum

Senatorul USR Marius Bodea susţine că afirmaţii precum “să rămânem neutri” sau “Ucraina a provocat Rusia, când a vrut în NATO” sunt linii ale propagandei putiniste care circulă şi în România, el adăugând că “propaganda este la fel de ticăloasă ca războiul”. Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că sprijinul dat de români refugiaţilor ucraineni este firesc şi că acest ajutor nu trebuie oprit, indiferent de “atacurile aberante ale celor care cred altfel”. “Auzim tot felul de afirmaţii. “De ce îi ajutăm pe ucraineni şi nu pe copiii săraci?”, “Ucraina a provocat Rusia, când a vrut în NATO!”, „Nu e treaba noastră, noi trebuie să rămânem neutri!”. Acestea sunt doar câteva dintre liniile propagandei putiniste care circulă în spaţiul public românesc. Evident, toate sunt false. Sunt mulţi români care îi ajută pe alţi români săraci. Sprijinul dat refugiaţilor ucraineni, oameni care fug de bombe şi care au pierdut tot, este uman, firesc şi nu trebuie oprit, indiferent de atacurile aberante ale celor care cred altfel”, susţine senatorul USR. Potrivit lui Bodea, România nu poate şi nu trebuie să fie un stat neutru, în condiţiile în care ţara noastră este parte a NATO şi şi-a asumat o serie de angajamente, inclusiv militare, pe care are obligaţia să le respecte. “Ceea ce se întâmplă în Ucraina ne priveşte şi pe noi, pentru că ucrainenii luptă şi pentru libertatea noastră, dar şi pentru independenţa şi libertatea fraţilor noştri din Moldova. Este războiul a două lumi – una liberă şi alta dictatorială. Ucraina nu este teritoriu rusesc. Este un stat independent, care are dreptul să-şi decidă singur viitorul.(…) Ucraina nu este un stat agresor, este o victimă. Nu poţi să îi ceri victimei să tacă din gură când este agresată. E de neconceput acest lucru”, afirmă Bodea. El consideră că pacea nu poate fi obţinută când un dictator se apucă să ucidă copii şi pe părinţii lor, când distruge oraşe, fără niciun discernământ. “Propaganda este la fel de ticăloasă precum războiul. Pentru că spală minţi, pentru că schimbă adevărul şi pentru că este parte a crimei”, susţine senatorul Marius Bodea.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here