Asociația Info Cons avertizează cu privire la masa de 1 Decembrie. O masă aparent simplă, compusă din fasole cu cârnați, mici, muștar, cozonac cu nucă și cacao poate conține până la 88 de aditivi alimentari sau E-uri. În plus, aceste alimente sunt pline de zahăr și sare.
O masă aparent simplă, compusă din fasole cu cârnați, mici, muștar, ketchup, maioneză, bacon, pâine, suc tip ceai, bomboane și cozonac cu nucă și cacao, poate conține până la 88 de aditivi alimentari (E-uri), 119,89 grame de zahăr și 15,9 grame de sare pentru 100 de grame de produs.
Pentru o simplă masă de 1 Decembrie, putem consuma până la 88 de aditivi alimentari, cei mai frecvent întâlniți fiind E330, E300 și E950.
Dacă plănuiți să luați masa în oraș de 1 Decembrie, asigurați-vă că restaurantul ales respectă Ordinul ANPC nr. 201/2022. Acest ordin stabilește modalitățile în care consumatorii trebuie să fie informați în legătură cu preparatele pe care le achiziționează din unități de restaurație colectivă și pe care le consumă pe loc sau la domiciliu, informează Info Cons.
Prin scanarea produselor care compun masa de 1 Decembrie, Aplicația Europeană InfoCons, redă direct pe telefonul mobil numărul E-urilor ( aditivi alimentari ), dar și explicitarea acestora pentru fiecare produs în parte.
Mai mult, prin adăugarea produselor care alcătuiesc masa de 1 Decembrie în lista de produse salvate, avem posibilitatea printr-o simplă bifare a produselor, să aflăm cantitatea totală de sare, cantitatea totală de zahăr, numărul total de aditivi alimentari (E-uri), dar și de câte ori se repetă aceștia în produsele selectate.
De asemenea, cu ajutorul calculatorului integrat în Aplicația Europeană InfoCons, putem seta cantitatea de produs pe care urmează să o consumăm, iar Aplicația Europeană InfoCons ne ajuta să aflăm cantitatea de sare, cantitatea de zahăr și caloriile regăsite în cantitatea de produs selectată.