Accident șocant în Argeș! Autospeciala cu care patrulau doi polițiști a fost lovită frontal de o femeie aflată la volanul unei mașini de lux. Cei doi oameni ai legii au ajuns cu răni la spital. Șoferița vinovată a refuzat inițial să fie preluată de ambulanță.
Accidentul a avut loc în apropierea localității Topoloveni, în timp ce agenții de la rutieră se aflau în deplasare. Din fericire, ambii polițiști, de 41, respectiv, 42 de ani erau conștienți atunci când au ajuns pe mâinile medicilor. Au spus că au dureri, așa că medicii au hotărât să îi supună mai multor investigații.
Din primele informații, se pare că femeia vinovată de accident a intrat pe contrasens și a intrat în botul autospecialei de poliție. Nu consumase alcool, așa că cel mai probabil, spun sursele, ar fi adormit la volan.