Massimiliano Allegri, la Juventus

Clubul Juventus Torino a oficializat, vineri, revenirea pe banca tehnică a echipei a antrenorului Massimiliano Allegri, după despărţirea de Andrea Pirlo, informează lequipe.fr. “Bentornato, Max! (Bine ai revenit, Max!), aşa a fost este modul în care Juventus Torino a anunţat întoarcerea pe banca sa a lui Massimiliano Allegri (53 de ani), care a mai antrenat Bătrâna Doamnă din 2014 până în 2019. El i-a cedat apoi locul lui Maurizio Sarri (2019-2020), succedat, la rândul său, de Andrea Pirlo (2020/2021). Pirlo a fost demis, vineri, cu câteva ore mai devreme, după un singur sezon la club. Allegri nu a mai antrenat de când a părăsit echipa din Torino acum doi ani. Cu Allegri la conducere, Juve a cucerit cinci titluri consecutive în Italia, între 2014 şi 2019, şi a jucat două finale ale Ligii Campionilor, ambele pierdute. Echipa a mai câştigat de patru ori Supercupa Italiei şi de două ori Supercupa Italiei. Experimentul cu Andrea Pirlo, 42 de ani, aflat la primul mandat de principal, a fost aproape să se încheie cu un dezastru. Juventus a prins cu noroc poziţia a patra a clasamentului, ultima care duce în Liga Campionilor. El a reuşit, totuşi, să-şi treacă în palmares Cupa Italiei şi Supercupa Italiei, în sezonul recent încheiat. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here