Matteo Politi, condamnat în România de fals în acte și fals în profesia de medic, spune că toate actele de la Universitatea de Medicină din Kosovo i-au fost recunoscute în Italia şi cere ca şi România să facă acelaşi lucru.
Într-un interviu acordat unui site de știri, italianul a povestit că în ţara natală este un om liber, nu a fost arestat decât preventiv, pentru 24 de ore, şi în prezent profesează ca medic. El acuză autorităţile din România că l-au condamnat pe nedrept şi că sunt corupte.
„Am primit condamnarea în martie 2023 pentru înșelăciune, că am zis că sunt medic și că actele mele sunt false pentru statul român. După această condamnare din luna martie, în luna iunie un procuror din România avea instrumentat un alt dosar în timp ce eu eram trimis în judecată. Dosarul a fost clasat pe vătămare corporală, că nu am făcut nicio greșeală medicală. Dacă vii în instanță fără o expertiză medico-legală, nu are nicio relevanță. Nu ai cum să vii fără dovezi.
Nu a fost depusă nicio petiție legală. Au fost doar 2-3 (în dosarul de vătămare corporală, n.r.), printre care și fosta mea iubită și o altă româncă din Italia. Pe pagina 16 a clasării oficiale e scris că diploma mea din Kosovo a fost recunoscută și că Poliția a verificat cu facultatea, așa cum am spus eu, că eu am studiat acolo. Facultatea a răspuns pozitiv, moment în care acest procuror clasează tot pentru că faptele nu atestă nicio infracțiune penală, de ce România nu s-a autosesizat să anuleze condamnarea făcută precedent? Nu ar trebui ca eu să fac această revizuire. E bătaie de joc! Tu mă condamni pentru fals în acte, când actele mele nu sunt false. S-au adus și probe false la început și abia apoi au fost aduse probele reale, după care s-a făcut clasarea”, a declarat Matteo Politi.
„Când avocatul meu a mers să vorbească cu procurorul, acesta nu s-a prezentat. Acum este pe rol dosarul și cu acest procuror. Ei au depus o adeverință de la facultatea la care am fost cu data 2017. Eu, atunci, eram în Anglia. După s-a făcut o traducere neoficială și s-a schimbat data cu 2019, atunci a fost instrumentat dosarul. Eu am adus actele acestea Ambasadei Serbiei din România, am vorbit cu consulul și am înregistrat audio. Am întrebat: ați făcut voi asta? Nu, este falsă. Procurorul face lucruri ilegale. Ștampila e falsă, semnătura e falsă. Mai mult, ca proces de verificare, nu e legal. Trebuie făcut prin comisie. Eu am fost condamnat cu probe false, prin corupție”, afirmă italianul.
„Și după s-a trezit domnul procuror că nu dorește probleme și a făcut o clasare prin dovezile primite de la facultatea mea. Dacă actele mele sunt false, cum de mi s-au recunoscut toate examenele? Toți cei care au studiat în străinătate, ca mine, nu pot avea echivalarea directă. Ei au verificat că actele mele sunt legitime, m-au înscris la anul 4 și voi duce la bun sfârșit și voi avea diploma de medic în Italia, recunoscută din Serbia. Dacă Italia m-a recunoscut și dacă Italia a făcut verificarea cu Ministerul din Serbia, cum să mă acuze pe mine în România de escrocherie?”, întreabă Matteo Politi.
„Dacă România vrea să facă ceva corect cu mine, cred că e mai bine să se accepte situația și revizuirea, anularea condamnării. În Italia, eu sunt liber. Eu nu am fost niciodată arestat. Am stat doar 24 de ore în arest preventiv, așa cum era normal. Am mers în instanță și am spus că e bătaie de joc. Am mers în Italia în televiziune și au venit niște informații din România, cred că au fost anumiți ziariști din România care mi-au dat dreptate. Întrebarea mea este de ce în România nu se spune adevărul? Eu am fost condamnat cu probe false. Eu am documentele originale! Eu am fost clasat în România, dar nu sunt medic fals, am și un doctorat de cercetare. Acolo, Laura Feldrihan m-a păcălit. Nu e faptă penală dacă lucrezi fără Colegiul Medicilor. Eu am fost blocat în România 4 ani.
Eu am Bacalaureatul recunoscut și în Italia, mi s-au recunoscut toate examenele de medicină de la Kosovo, am muncit, am studiat, am fost liber. Am făcut demersurile mele. Acum trebuie doar să aștept. Dacă studiezi în afara Italiei și vrei să faci medicina, ai două posibilități: mergi direct la Ministerul Sănătății sau mergi la facultate. Mergi la facultate, e un concurs, trebuie să ai actele legalizate, Bacalaureatul recunoscut în Italia. După durează între 3 și 3 luni jumătate, timp în care se verifică aceste acte, dacă sunt false sau nu. Din anul 4 până în anul 6, trebuie să practici în spital. Nu am obligativitate la frecvență zilnică. În plus, muncesc, am făcut opțiunea de part-time, de 4 ore”, mai spune el.
„Deci, dacă actele mele nu sunt false în statul italian, România e obligată să le recunoască și ea, pentru că suntem în spațiul european. Asta e legea. Italia așteaptă ca România să anuleze condamnarea mea. Eu, dacă ies din Italia, ei lasă mandatul cu condamnarea mea, pot fi arestat în Anglia, de exemplu. Trebuie ca România să anuleze condamnarea mea bazată pe acte false. Altfel, România este obligată prin CEDO să anuleze această condamnare.
Dacă cazul meu a fost deschis și instrumentat și plătit, nu e treaba mea. Eu cred că lumea asta are mai multe probleme acum decât să se gândească la Matteo Politi. Acum, în noiembrie, am cerut revizuirea la Judecătoria Sectorului 1 și s-a respins această cerere fără nicio motivare. Dacă condamnarea sau cererea nu e motivată, e nulă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a cerut anularea condamnării și s-a spus că nu a fost cerut așa ceva. Doamna procuror care a cerut anularea condamnării, apoi în instanță a spus că trebuie să fiu condamnat”, a spus, din Italia, Matteo Politi.