Anchetă uriașă la Spitalul Județean Târgu Jiu după moartea adolescentului de 16 ani care suferea de peritonită! La nivelul unității sanitare a fost înființată o comisie de cercetare disciplinară, iar medicii care au intervenit în cazul băiatului vor fi verificați.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul că cei doi medici care nu au intervenit în acea seară tragică au primit doar doar câte o amendă de 3.000 de lei.
Acesta a criticat inactivitatea medicilor și lipsa acestora de decizie, medicii motivând faptul că nu sunt specializați în chirurgie pediatrică, ci doar în chirurgie pentru adulți.
Din această comisie întrunită la Spitalul din Târgu Jiu nu face parte niciun medic chirurg.
Acum colegii celor doi medici trebuie să afle de ce nu a fost chemat de acasă chirurgul pediatru care era în schemă și de ce, de asemenea, serviciul de ambulanță nu a intervenit cu un medic specializat pentru urgențe.
Reamintim că după aproape 7 ore de bâlbe și de chinuri pentru băiatul care în cele din urmă și-a pierdut viața suferind de peritonită, nimeni nu a luat nicio măsură și s-a așteptat o ambulanță de la Craiova, respectiv de la 100 de kilometri, care în cele din urmă nu a mai venit.
În acest caz s-au deschis dosare penale pentru omor din culpă și a fost sesizat și Colegiul Medicilor, care în săptămânilor următoare trebuie să ia o decizie.