Procurorii care instrumentează dosarul crimelor din Spitalul Pantelimon au hotărât să se documenteze mai bine despre alte cinci cazuri de decese care au avut loc în aceeași perioadă în care a decedat și bărbatul de 54 de ani
În cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu a arătat pagini din referatul procurorilor în cazul spitalului groazei, Sf. Pantelimon, iar dezvăluirile sunt șocante:
„Deci ele se bazau pe faptul că nu pot fi prinse. De asta insistenta lor de a le spune asistentelor ”in foaie scrii in continuare 20, și la injectomat 1”, a comentat Anca Alexandrescu.
„Daca stii ca esti nevinovat si ca nu ai facut absolut nimic, cum iti pui problema ca nu iei 25, ca iei 7, iar soțul intreaba ca este cu optimizare?”, a mai comentat Anca Alexandrescu.
Traian Băsescu le ia apărarea medicilor de la spitalul groazei. Ce spune fostul președinte despre doamnele „cu coasă”
Traian Băsescu a intervenit în scandalul momentului de la Spitalul Sfântul Pantelimon și spune că totul este un spectacol regizat. Mai mult, fostul președinte al României le ia apărarea cadrelor medicale și aruncă totul pe seama procurorilor spunând că acuzațiile sunt iresponsabile și că asistentele trebuiau să fie supuse unui control psihiatric.