Noile energii scaldă planetă, ne introduc în noile dimensiuni și ni se transmit informații noi pentru a naviga în călătoria noii vieți. Iată răspunsuri de la lucrători de lumina și mesageri din tărâmurile superioare, în traducerea Mihaelei Dan. 

Iată mesajul zilei pentru claritatea ta

Indiferent ce faci, că faci yoga, meditezi, mergi la un curs de spiritualitate, citeșți o carte de spiritualitate, foloseșți bolurile tibetane, etc, contează un singur lucru: dacă la finalul acelei acțiuni/ activități ai crescut măcar puțîn în vibrație, dacă te-ai schimbat măcar puțîn în bine.

Dacă în timpul acelei activități te-ai simțit bine, dar după aceea ai revenit la activitățile și comportamentele tale obișnuite, dacă eșți exact același om, înseamnă că activitățile respective, care se presupun a fi „spirituale”, nu și-au atins scopul. Poate că n-ai ales activitatatea care ți se potrivește ție; poate că este activitatea care ți se potrivește și spre exemplu, sunt niște învățături prețioase, dar ai ales să nu dai atenție celui care vorbește la acel curs, fiindcă eșți cu gândul în altă parte; poate că e vorba de altceva, dar cert este că nu ți-a folosit la nimic activitatea respectivă.

Eu, unul, aleg să caut să învăț ceva nou din orice, caut măcar o fărâmă de înțelepciune în tot ceea ce fac, în discuțiile cu alții, în filmele la care mă uit, în ceea ce citesc, dar asta este o alegere pe care trebuie o facem la modul conștient, nu se întâmplă în mod automat.

Tu poți să asculți cel mai înțelept învățător spiritual din lume, dar dacă nu eșți deschis către a absorbi învățăturile sale, dacă nu eșți atent la ceea ce spune, nu vei primi mare lucru din bogăția pe care o oferă.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here