Astăzi, Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorãri, iar dimineaţa în zonele joase de relief, local va fi ceaţã (pe arii restrânse persistentã) posibil asociatã cu burniţã.
Vântul va suflă slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în estul şi vestul ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, cu valori mai mici în zonele cu ceaţã persistentã îndeosebi în Transilvania spre 1…2 grade.
În București, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va suflă slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 11 grade. Dimineaţa va fi ceaţã.
La munte, cerul va fi variabil, iar pe parcursul nopţii în masivele vestice vor fi condiţii de ploaie slabã, iar la altitudini mari şi precipitaţii mixte. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificãri uşoare la altitudini mari. Valorile termice vor continuă sã creascã şi se vor situa peste cele normale.