Doi şi o femeie, din Dâmbovița, sunt suspectaţi că, timp de mai mulţi ani, au exploatat sexual mai multe femei de pe urma cărora au obţinut 250.000 de euro. Una dintre victimele fusese racolată prin metoda „loverboy”. 

Poliţiştii dâmboviţeni au reţinut doi bărbaţi inculpaţi într-un dosar de proxenetism. Cei doi şi o femeie sunt suspectaţi că, timp de mai mulţi ani, au exploatat sexual mai multe femei de pe urma cărora au obţinut 250.000 de euro. Una dintre victimele fusese racolată prin metoda „loverboy”.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2013-2024, un bărbat, de 35 de ani, ar fi determinat o femeie să practice prostituţia prin simularea unei relaţii de iubire (metoda loverboy). Totodată, ar fi înlesnit activitatea infracţională inclusiv prin însoţirea persoanei vătămate pe teritoriul mai multor state membre, respectiv în Italia, Elveţia, Spania şi Cehia. În plus, acesta ar fi procedat în mod similar în cazul altor două femei. De asemenea, un alt bărbat, de 59 de ani, şi o femeie, de 53 de ani, ar fi obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către cele trei femei”; informează, luni dimineaţă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa.

Conform estimărilor anchetatorilor, proxeneţii au obţinut de pe urma exploatării celor trei femei aproximativ 250.000 de euro.

Cei doi au fost ridicaţi duşi la audieri şi reţinuţi după ce duminică, anchetatorii au făcut cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Târgovişte.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here