Mihai Tudose și-a scos o carte în 60 de mii de exemplare din bani publici. Cartea europarlamentarului social-democrat este un raport de activitate din Parlamentul European, pe care l-a publicat în România și pentru care ar fi plătit peste 40 de mii de euro din taxele și impozitele europenilor.
Tirajul este unul neobișnuit pentru industria cărții din România, spun jurnaliștii. De exemplu, Mircea Cărtărescu, un autor în vogă de la noi din țară, a reușit să adune 45.000 de exemplare a unei cărți celebre în 9 ani.
Potrivit SNOOP.RO, cartea lui Tudose nu figurează în arhivele Bibliotecii Naționale, apare doar în catalogul cărților în curs de apariție.
În replică, Mihai Tudose spune că exemplarele nu au fost vândute, ci împărțite gratis în perioada ianuarie-februarie 2024, în special în județul Brăila, acolo unde s-a născut și a copilărit acesta. Printre cei care au primit-o sunt aleșii locali, dar și potențialii alegători.