Mihăilă, despre spitalele regionale: Construcţia unui spital de o astfel de anvergură durează şase, şapte ani

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că realizarea unui spital de anvergura celor regionale durează şase, şapte ani şi că acestea nu vor fi gata până la finalul acestei guvernări.

Ioana Mihăilă a fost întrebată duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, câte spitale regionale se pot construi în mandatul său. “Spitalele regionale sunt în etapa de licitaţie pentru proiectarea tehnică. Sperăm în cursul verii să semnăm primul contract de proiect tehnic pentru Spitalul Regional de la Iaşi, urmat apoi de cel de la Cluj şi de cel de la Craiova. Urmează un an în care se efectuează efectiv proiectarea tehnică, iar apoi urmează licitaţia pentru construcţie. Sunt proiecte complexe, care într-adevăr sunt în întârziere şi au fost în întârziere şi când a venit echipa noastră la minister. Trebuie să înţelegem că, având un asemenea grad de complexitate, inclusiv în ţările unde lucrurile merg foarte bine, unde achiziţiile publice merg foarte bine, unde profesionalismul proiectanţilor şi al constructorilor este unul înalt, construcţia unui spital de o astfel de anvergură durează şase, şapte ani”, a explicat Ioana Mihăilă. Întrebată dacă în 2024, la finalul actualei guvernări, vom vedea în picioare clădirea unui asemenea spital, ea a răspuns: “Nu cred că vom vedea clădirea spitalului în 2024. Noi am vrut să includem spitalele regionale la un moment dat în PNRR şi am cerut părerea specialiştilor, iar specialiştii ne-au spus că este destul de riscant pentru că anul 2026, adică august 2026, până când trebuie să fie funcţională construcţia, s-ar putea să fie riscant. Nu imposibil, dar riscant”. Ministrul Sănătăţii a mai precizat în ce zone vor fi investiţi banii din PNRR. “În proiecte de infrastructură spitalicească mai mici, care au şanse să fie finalizate la termen, care în momentul în care sunt incluse pe lista PNRR au un anume grad de maturitate, au studiu de fezabilitate încheiat sau au demarat studiul de fezabilitate sau au încheiat proiectul tehnic, deci sunt avansate şi au ars câteva etape, şi asta e doar parte a PNRR pe componenta Sănătate. Ce e foarte important, să înţelegem că PNRR nu e doar despre investiţii şi asta este fascinant şi este dătător de speranţă în PNRR, că este şi despre reforme. Şi atunci, pe lângă aceste investiţii în infrastructura spitalicească, pe lângă investiţiile în asistenţa primară, pentru că avem ca obiectiv şi să dotăm cabinetele medicilor de familie, şi să dotăm şi să renovăm ambulatorii, şi să utilăm caravane medicale sau centre comunitare integrate, şi astea toate sunt la capitalul de investiţii”, a mai transmis Ioana Mihăilă.       Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here