Mii de persoane au participat la o manifestaţie – interzisă de către autorităţi – împotriva restricţiilor anticovid în Elveţia, fără să poarte în general mască, în orăşelul Rapperswil-Jona, agitând steagul elveţian şi strigând ”Libertate!”, relatează AFP. Potrivit poliţiei, aproximativ 4.000 de persoane au manifestat paşnic la această nouă manifstaţie împotriva restriciilor sanitare impuse în lupta împotriva covid-19, la apelul unui grup intitulat ”Stiller protest” (”Protest tăcut”). Autorităţile au anunţat că au încercat să descursajeze manifestanţii, oprind maşini care de îndreptau către centrul oraşului şi subliniind natutra ilegală a adunării. Ele au anunţat că au ales să nu disperseze manifestaţia de teama unor degenerări, apreciind că ”o reprimare puternică nu ar fi fost justificabilă în virtutea legii”. Poliţia a anunţat că a arestat, o scurtă perioadă de timp, două persoane şi că a ”expulzat” din oraş 45 de persoane, pe o perioadă de 24 de ore. RIDICAREA TREPTATĂ A RESTRICŢIILOR Manifestanţii acuză Guvernul elveţian de faptul că foloseşte puteri ”dictatoriale” pentru a impune restricţii vizând să oprească răspândirea covid-19. Elveţia a implementat un proces de ridicare treptată a restricţiilor. Infrasructurile sportive şi terasele barurilor şi restaurantelor au fost redeschise săptămâna aceasta. Însăc ritici consideră că ntoarcerea la o viaţă normală durează prea mult timp. Elveţia, o ţară cu 8,6 milioane de locuitori, a înregistrat aproape 650.000 de contaminări cu noul coronavirus şi aproape 10.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei. Aproape 10% din populaţia elveţiană a fost vaccinată împotriva covid-19. În contextul în care situaţia epidemiologică pare mai degrabă stabilă, Elveţia a anunţat sâmbătă că a descoperit în ţară primul caz de contaminare cu varianta indiană a SARS-Cov-2, aflată la originea unul val al epidemiei în India. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].