Celebrul om de afaceri care cheltuie milioane de euro anual pentru a arăta tânăr a făcut mărturisiri șocante. Acesta a povestit cum în urma unui tratament estetic anti îmbătrânire, a avut o reacție alergică severă. Imediat după injecții, fața a început să-mi explodeze, a declarat acesta pe rețelele sociale. Ba mai mult, milionarul era cât pe ce să-și piardă vederea. 

Milionarul Bryan Johnson își face tratamente care îi îngrozesc pe majoritatea oamenilor. Ultima sa intervenție a presupus extragerea de grăsime corporală de la un donator, pe care ulterior și-a injectat-o în față. Omul de afaceri și-a anunțat fanii că fața lui a revenit la normal o săptămână mai târziu.

„Imediat după injecții, fața a început să-mi explodeze. Și apoi a devenit din ce în ce mai rău, și mai rău, și mai rău până când nici nu am putut să văd. A fost o reacție alergică severă”, a anunțat milionarul pe Instagram.

Eforturile pentru a-și prelungi viața au inclus primirea de transfuzii de sânge de la fiul său adolescent. Procedura nu a fost, însă, aprobată de Administrația pentru Medicamente și Alimente a SUA.

„Johnson: Chiar acum în acest moment este prima dată în istoria omenirii în care poți spune clar că s-ar putea să nu mori! Reporter: Crezi asta?

Johnson: Nu există nicio îndoială. ”.

Pe lângă tratamentele ciudate, milionarul spune că face sport și are un regim alimentar sănătos.

În loc de economie și științe sociale, studenții de la Yale au ajuns să învețe despre marile vedete. Ce cântăreață va avea cursul său special

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here