Revoltă uriașă a minerilor care și-au primit deciziile de recalculare. Oamenii sunt furioși și anunță că astăzi vor protesta în Valea Jiului după ce, spun ei, au fost umiliți și s-au ales după recalculare cu pensii mizere. Mai mult, anunță o mega acțiune în instanță și spun că dau statul în judecată să-și facă dreptate.  

Deși abia acum sosesc deciziile de recalculare a pensiilor, majoritatea celor care au lucrat la mină se pregătesc să le conteste în instanță. Adrian Jurcă – reprezentantul minerilor spune că pensionarii primesc decizii cu sume mai mici decât cele aflate în plată, așa că îi adună pe toți pentru a-și face dreptate. 

„Este inacceptabil ce s-a întâmplat, legea asta este o lege a umilinței până la urmă și a unei mari mizerii. Așa cum am spus de mai multe ori și în postările mele, nu este posibil să schimbi regulile pensionării, condițiile pensionării după 8-10 ani sau 15 ani după ce oamenii au ieșit la pensie. Noi astăzi ne adunăm și vom colinda în toată Valea Jiului, fiindcă vrem să trezim la realitate primarii PSD care tac de 2 săptămâni de când a început această mascaradă a pensiilor.

De asemenea, ne organizăm să contestăm în instanță aceste decizii de pensionare, fiindcă într-un stat de drept nu poate să existe o decizie de pensionare care să aibă două sume trecute pe ea”, a spus Adrian Jurcă.

Minerii ieșiți la pensie dau STATUL în judecată după recalculare: revoltă uriașă 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here