Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor şi Senat au aprobat în unanimitate, marţi, solicitarea Ministerul Apărării Naţionale pentru a demara zece noi programe de înzestrare, prevăzute a se derula în următorii ani. Se au în vedere diferite sisteme de armament şi maşini de luptă, dar şi autovehicule tactice blindate. Potrivit Ministerului Apărării noile programe de înzestrare sunt: 1. Sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR; 2. Sistem UAS tactic clasa I; 3. Sistem armament individual tip NATO; 4. Aparatură optică şi optoelectronică – Etapa I; 5. Maşină de luptă a infanteriei, pe şenile; 6. Echipamente şi sisteme de detecţie, avertizare, decontaminare şi protecţie (individuală şi colectivă) CBRN; 7. Sistem de război electronic mobil; 8. Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem artilerie antiaeriană cu capacităţi CRAM; 9. Sistem de securitate şi apărare cibernetică; 10. Autovehicule tactice blindate de tip uşor. ”Aceste programe vor fi iniţiate începând de anul acesta, în funcţie de posibilităţile de bugetare şi de priorităţile stabilite de către categoriile de forţe şi comandamente, şi au în vedere operaţionalizarea ţintelor de capabilităţi obligatorii în cadrul procesului NATO de planificare a apărării”, a transmis, marţi, MInisterul apărării, printr-un comunicat d epresă. “Ministerul Apărării Naţionale urmăreşte sincronizarea programelor majore de înzestrare ale Armatei României cu industria naţională de apărare prin adoptarea unor măsuri coerente şi predictibile. Realizarea mentenanţei echipamentelor militare şi integrarea producţiei unor componente de către unii operatori economici răspund unei cerinţe de securitate naţională. Înzestrarea cu tehnică performantă va permite adaptarea noastră la noile condiţii ale mediului de securitate şi îndeplinirea misiunilor şi obligaţiilor ce revin Armatei României, în plan naţional şi internaţional”, a afirmat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, în şedinţa comună a celor două comisii. Solicitarea cu privire la iniţierea programelor de înzestrare a fost adresată în temeiul legii care instituie obligaţia autorităţii contractante de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100 de milioane de euro. În baza Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare, bugetul Ministerului Apărării Naţionale a fost stabilit, începând cu anul 2017, la două procente din PIB, fapt ce a creat condiţiile pentru iniţierea unor programe de înzestrare strict necesare modernizării Armatei României. ”Alocarea bugetară, împreună cu Analiza strategică a apărării aprobată de C.S.A.T. şi cu prevederile Programului de guvernare 2020-2024, vor conduce spre o structură de forţe având capabilităţi cu un grad sporit de sustenabilitate şi interoperabilitate, flexibile, robuste, mobile, superioare din punct de vedere tehnologic, rapid dislocabile şi capabile să fie angajate în operaţii”, a mai transmis MInisterul Apărării. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].