Comisiile parlamentare de buget, finanțe au aprobat, marți, bugetul pe anul 2025 al Ministerului Dezvoltării, fără amendamente.
Ministrul Cseke Attila, prezent la dezbateri, a declarat că bugetul pe 2025 este unul care vizează ‘predictibilitate’ pentru beneficiari și pentru antreprenorii care execută lucrările de investiții derulate de către minister. De asemenea, sunt introduse reguli de finanțare, atât în ceea ce privește criteriile de plată, cât și derularea contractelor de execuții de lucrări, a menționat el.’În ce privește bugetul propus, mie îmi place să compar mere cu mere și pere cu pere. Drept urmare, compar bugetul inițial din 2024 cu bugetul inițial din 2025. În 2024, la început de buget – 13,2 miliarde. În 2025 – 21,6 miliarde de lei. Cu reguli de finanțare și criterii de plăți, anul acesta, astfel încât să nu mai ajungem la facturi restante’, a explicat Cseke Attila.Ministrul a subliniat că una dintre prioritățile acestui an o va constitui plata facturilor restante, care au totalizat 5,8 miliarde lei la finele anului trecut.’La Programul ‘Anghel Saligny’ nu se primesc facturi până la sfârșitul lunii martie, până reușim să plătim toate facturile restante, după care sunt criterii de plăți pe care le vom propune Guvernului, pentru a avea o finanțare predictibilă și transparentă pentru toată lumea’, a spus el.În 2025, unul dintre programele prioritare va fi cel pentru construirea creșelor, în cadrul căruia au fost finalizate până acum nouă obiective de investiții, scrie Agerpres.’Trebuie să ajungem la minim 75 până la sfârșitul acestui an. Este obiectivul pe care l-am trasat CNI. Avem o finanțare europeană care este pe grant. Nu avem probleme de finanțare’, a transmis ministrul.
O destinație turistică iubită de români este zguduită de zeci de cutremure. Autoritățile sunt disperate și au decis închiderea școlilorAlte programe prioritare sunt cele pentru consolidarea antiseismică a clădirilor. Cseke a menționat că 80% dintre unitățile administrativ-teritoriale din România sunt eligibile pentru aceste programe.’Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul ministerului. Au fost transmite către fiecare UAT, prin instituțiile prefectului’, a menționat el.Au fost încheiate 96 de contracte la nivel național privind consolidarea clădirilor cu risc seismic și au fost plătite toate facturile, totalizând 70 de milioane de lei. În 2025, pentru programele de investiții din acest domeniu se propun 800 de milioane de lei, reprezentând o creștere de 10%.’În ce privește procedura, Legea 212/2022 prevede evaluare vizuală rapidă, obligatorie la toate școlile și la toate spitalele, cu termene precise pentru autoritățile locale. (…) Ordonanța de guvern 7/2023 prevede programul special pentru ‘Școli sigure și sănătoase’. Este singurul program în care se prevede posibilitatea demolării parțiale, în cazul în care expertiza ne arată că ne costă mai puțin să construim o școală nouă decât să consolidăm o școală veche. Deci, avem temei legal, avem procedură, avem buget în 2025. Invit toate Primăriile care se includ aici să vină cu aceste proiecte. Chiar este pentru prima dată când este un buget record pe risc seismic și avem nevoie de acest buget’, a transmis ministrul Dezvoltării.Conform proiectului de buget, pentru anul 2025 propunerile pentru creditele de angajament se ridică la suma de 35,14 miliarde lei (în creștere cu 8,87%), iar pentru credite bugetare – 21,6 miliarde lei (în scădere cu 12,15%).