Cursurile școlare cu prezență fizică vor fi suspendate acolo unde situația și condițiile meteo extreme o impun, a transmis duminică ministrul Educaţiei Ligia Deca. Anunțul vine în condițiile în care, la nivel local, s-a decis suspendarea cursurilor în mai multe școli din județul Galați. 

“Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune. Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere şcolilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a scris Deca pe Facebook.

Ministrul a solicitat punerea la dispoziţie de către ISJ/ISMB, luni, începând cu ora 8,00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situaţiile urgente generate de condiţiile meteorologice nefavorabile în care pot fi implicaţi copii şi familiile acestora.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here