Ministerul rus al Apărării a anunţat, duminică, pe Telegram, că a distrus prin atacuri cu rachete o rafinărie şi trei depozite de combustibil şi lubrifianţi din Odesa, relatează cnn.com. “În această dimineaţă, rachete de înaltă precizie au distrus o rafinărie şi trei depozite de combustibil şi lubrifianţi de lângă Odesa, de unde erau aprovizionate cu combustibil trupele ucrainene în direcţia Mikolain”, a precizat ministerul. Primarul Odesei, Hennadi Truhanov, a precizat că nu există victime după atacul de duminică dimineaţă. . “Astăzi ocupanţii au lovit infrastructura critică a Odesei cu rachete. Este foc, este fum. Din fericire, nu sunt victime. Au fost avariate doar clădiri. Situaţia este sub control”, a afirmat el. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].