Liberalii sunt alături de oamenii din zonele lovite de inundații. Liderul PNL Nicolae Ciucă a rămas în Galați peste noapte, iar ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, a sosit luni în zonă pentru a verifica starea școlilor. De asemenea, miniștrii Sebastian Burduja, Mircea Fechet și Cătălin Predoiu coordonează intervențiile pentru sinistrați. Liderul PNL Nicolae Ciucă va ajunge în cursul zilei și la Vaslui.
Președintele Nicolae Ciucă și miniștrii PNL sunt la Galați, în zonele afecatate, pentru a coordona intervențiile de sprijin pentru sinistrați și acțiunea autorităților locale.
„Voi face în aceste zile tot ce îmi stă în putere pentru siguranța românilor de aici. Pentru că solidaritatea și compasiunea fac o comunitate puternică”, a transmis președintele Senatului, care a rămas peste noapte în județul Galați, unde s-a întors imediat după Consiuliul Național al PNL
Ministrul Educației, Ligia Deca, și secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, vizitează luni unitățile de învățământ din zonele afectate de inundații în județul Galați, pentru a evalua nevoia de sprijin, astfel încât orele să poată fi reluate cât mai curând. Din datele Ministerului Educației, în total, în județul Galați, este afectată activitatea a 41 de unități de învățământ.
Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, se află în județul Galați, în zona afectată de inundații, pentru a evalua situația avariilor și a coordona acțiunile de remediere. Încă de aseară, ministrul a ajuns la centrul de comandă al Distribuție Energie Electrică România (DEER), unde a discutat cu echipele tehnice. În prezent, numărul consumatorilor nealimentați este de 2.232, ceea ce reprezintă mai puțin de 10% din totalul celor afectați inițial de inundații. În ultimele două zile, peste 25.000 de gospodării au fost afectate de lipsa energiei electrice.
“Este o prioritate ca persoanele afectate să primească tot sprijinul de care au nevoie, iar autorităţile sunt mobilizate pentru a răspunde rapid tuturor solicitărilor”, a precizat la rândul său ministrul MAI, Cătălin Predoiu, prezent în continuare în zonele afecatate. La Slobozia Conachi a fost instalată o tabără pentru sinistraţi, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Tabăra dispune de 30 de corturi, echipate cu 200 de paturi şi saci de dormit, instalaţia de încălzire fiind complet funcţională. De asemenea, sunt asigurate două containere pentru duş şi baie, precum şi două bucătării mobile, pentru a răspunde nevoilor de bază ale persoanelor afectate.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, este prezent și astăzi în localitățile afectate de inundații din Galați. Ministrul s-a asigurat că specialiștii de la Apele Române şi Administraţiile Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi Siret sunt în teren şi au intervenit pentru diminuarea efectelor produse de inundaţii. Echipele de intervenție ale administrațiilor acționează continuu.