Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut astăzi un anunț important pentru fermierii din România. Acesta a declarat că despăgubirile pentru calamitățile cauzate de secetă vor fi distribuite în luna octombrie, astfel încât agricultorii să dispună de resursele necesare pentru campania de toamnă. Florin Barbu a precizat că valoarea minimă a despăgubirilor va fi de 200 de euro pe hectar. Vești bune pentru fermieri
„În momentul faţă, din evaluarea pe care o avem la Ministerul Agriculturii, din direcţiile de specialitate din teritoriu, rata de afectare la culturile de primăvară, sunt undeva la două milioane de hectare, am anunţat public, am discutat domnul prim-ministru şi a anunţat public, plata de despăgubiri va fi de minim 200 de euro pe hectar. Toate comisiile şi toate instituţiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii au obligativitatea ca până pe 15 septembrie să întocmească aceste procese-verbale de calamităţi. Este pentru prima oară, la Ministerul Agriculturii în alţi ani aceste procese-verbale de calamităţi se încheiau până la sfârşitul anului şi se predau în anul următor. Anul acesta vom plăti aceste despăgubiri în luna octombrie, pentru că fermierii din ce în ce o duc mai greu, pentru că în ultimii trei ani a fost secetă, vrem să ne asigurăm aceste surse financiare pentru a începe campania de însămânţare de toamnă. Lucrul acesta mi l-am asumat în calitate de ministru, până pe 15 septembrie vor fi finalizate, urmând să virăm banii în cont fermierilor în luna octombrie”, a declarat Barbu într-o conferință de presă susținută la Slatina, conform AGERPRES.
România are cerealele necesare
Referitor la posibilitatea ca România să își asigure necesarul de cereale în contextul secetei din acest an, ministrul Barbu a asigurat că țara dispune de suficiente resurse pentru consumul propriu și pentru export. „În prezent, se irigă o suprafață de 1,6 milioane de hectare. România are cerealele necesare pentru consumul intern, inclusiv pentru sectorul zootehnic, dar și pentru export”, a spus Florin Barbu.
Despre sistemele antigrindină
În ceea ce privește sistemele de rachete antigrindină, ministrul Agriculturii a menționat că există un studiu în curs de elaborare pe această temă. Deși au existat voci care au sugerat că sistemele antigrindină din județul Prahova ar fi influențat negativ precipitațiile, Barbu a asigurat că sistemul va continua să funcționeze și să fie dezvoltat.
„Studiul privind eficiența sistemelor antigrindină va fi discutat în cadrul unei întâlniri a CSAT de marți, 6 august, la care vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Ministerului Economiei. Vom analiza rezultatele și vom lua deciziile necesare, dar sistemul antigrindină va continua în România și investițiile vor continua”, a concluzionat Florin Barbu.