În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 2 mai, întrevederi oficiale cu președinta Maia Sandu, la sediul Președinției Republicii Moldova, și cu Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, la Casa Guvernului din Chișinău. 

Agenda discuțiilor cu cei doi înalți demnitari a cuprins aspecte referitoare la dezvoltarea relațiilor de cooperare între ministerele apărării de la București și Chișinău, precum și teme referitoare la securitatea în regiunea Mării Negre și la sprijinul acordat de România parcursului european al Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii cu președinta Maia Sandu, ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat nivelul excelent al colaborării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe instruirea în comun a militarilor celor două armate și pe învățământul militar.

Oficialul român a subliniat că liniile de comunicare sunt deschise pentru dialogul direct, atât la nivelul miniștrilor, cât și la cel al șefilor apărării, ceea ce optimizează și mai mult comunicarea și oferă oportunități de consolidare a colaborării dintre cele două ministere.

„Suntem extrem de preocupați de consecințele grave ale războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina și impactul lor pentru regiunea noastră. De aceea, vă asigur că vom continua să sprijinim Republica Moldova, atât pe dimensiunea bilaterală, cât și la nivel internațional, mai ales în relația cu Uniunea Europeană,” a declarat ministrul Tîlvăr.

Președinta Maia Sandu a subliniat că România este un partener strategic al Republicii Moldova, cu care autoritățile de la Chișinău cooperează cu consecvență pentru consolidarea capacităților de apărare și de securitate națională. De asemenea, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul necondiționat al României în parcursul european al Chișinăului, inclusiv pentru donația substanțială oferită în vederea îmbunătățirii sistemului logistic al Armatei Naționale.

În cadrul discuțiilor cu prim-ministrul Recean, ministrul Tîlvăr a reiterat susţinerea deplină a României pentru parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova. 

“Ne bucurăm că, la acest moment, sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova este concretizat prin mai multe instrumente, precum  măsurile de asistență prin  Facilitatea Europeană pentru Pace, care va ajuta la consolidarea capabilităților de apărare. O evoluție foarte importantă este înființarea recentă a misiunii civile a UE, care va contribui semnificativ la creșterea rezilienței Republicii Moldova” a arătat Angel Tîlvăr. 

De asemenea, ministrul român al apărării a salutat deschiderea Republicii Moldova de a contribui la misiunile UE desfășurate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here