Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil procesul privind obţinerea autorizaţiilor de construire, iar pentru unele tipuri de construcţii ar putea să nu mai fie necesară toată procedura aflată în vigoare acum pentru obţinerea de avize necesare construirii. ”Noi suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului. Am discutat foarte mult despre partea asta de reglementări şi de lucrări publice, pentru că primarii, evident, sunt cei care pun în aplicare aceste reglementări”, a afirmat Cseke Attila, într-o declaraţie făcută, marţi după-amiază, în judeţul Prahova. Ministrul Dezvoltării a precizat că viitorul Cod al urbanismului ar urma să simplifice mult procedurile necesare edificării anumitor tipuri de construcţii. ”Am vorbit (cu primarii din Prahova – n.r.) despre categorii de construcţii, unele dintre ele care n-ar mai necesita autorizare de construire, pe baza unui simplu amplasament. Să vă dau un exemplu, o staţie de încărcare electrică a maşinilor. Astăzi, practic, trebuie să-l autorizez pentru că îl pui pe domeniul public, dar ştim despre ce este vorba în practică şi atunci trebuie să simplificăm procedurile, nu să le încurcăm. Alte tipuri de construcţii care vor putea fi construite pe baza unei notificări la primărie – terase, garaje, bucătării de vară, chiar şi case de o dimensiune mai mică în mediul rural, pe baza unui proiect întocmit de un specialist, adică de un proiectant sau de un arhitect, nu vorbim despre după cum vrea cetăţeanul, dar dacă ai un proiect de acest fel, cu semnătura specialistului şi aşa mai departe, notifici primăria, primăria se uită în planul urbanistic zonal şi de detaliu şi vede că se încadrează, adică acolo se pot construi case şi îmi doresc să construiesc case acolo, atunci îi dau liber şi nu mai fac actuala… această procedură de certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, care ţine luni întregi şi intră într-o birocratie inevitabilă”, a explicat ministrul Dezvoltării. El a precizat că, potrivit propunerii din Codul Urbanismului, aşa cum aceasta a fost formulată în Parlament, pentru o casă unifamilială, ridicată în mediul rural, cu o suprafaţă de maximum 150 de metri pătraţi şi cu un singur nivel, ar putea să nu mai fie nevoie de autorizaţii, dacă aceasta este ridicată pe baza unor proiecte întocmite de un specialist. ”Ai proiectul, ai venit la primărie, primăria se uită dacă se încadrează în tot ceea ce se doreşte a se construi în zona respectivă, se dă drumul. Dacă primăria nu este de acord, are posibilitatea în 15 zile să spună: nu sunt de acord, trebuie să fii la certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, urmărind procedura, hai să zic, mai amplă, mai complexă. Deci autorităţile locale vor avea nişte pârghii pentru a mai degreva din această birocraţie”, a mai afirmat Cseke. Ministrul a subliniat că şi în cazul planurilor urbanistice ale localităţilor se vor implementa proceduri simplificate. ”Noi, prin acest Cod al urbanismului, propunem nişte mecanisme prin care planurile urbanistice generale ale localităţilor, care astăzi, de la 4, 5, până la 7, 8 ani până obţii toate avizele pentru că trebuie să obţin toate avizele de la toate ministerele de resort, vom elimina această avizare în cascadă, în care te duci separat după fiecare aviz, te duci la următorul şi la al cincilea îţi expiră primul aviz, pentru că se întâmplă, din păcate, acest lucru. Va fi o avizare unică, deodată, la toate ministerele, să reducem timpul de avizare”, a mai afirmat Cseke Attila.