Un anunț sumbru a fost făcut de ministrul Economiei! Radu Oprea susține că în viitor unii angajați vor fi înlocuiți de roboți și trebuie să fie pregătiți să își caute alte locuri de muncă. Ministrul Economiei mai susține că inteligența artificială își va produce efectele într-un timp mult mai scurt decât ne așteptăm.
„Inteligența artificială vine și va produce efecte într-un timp mult mai scurt decât ne așteptăm. Din această perspectivă, împreună cu colegul Bogdan Ivan, ministrul Dezvoltării, încercăm să discutăm cu mediul de afaceri și să vedem care ar fi impactul asupra locurilor de muncă”, a declarat Radu Oprea.
Întrebat dacă ne vor lua roboții joburile, ministrul a răspuns: „Unele da, dar trebuie să le transformăm în alte locuri de muncă”.
Oficialul a precizat că acest lucru s-ar putea întâmpla cu românii ale căror atribuții la serviciu sunt repetitive.
„Deja o companie românească este listată la bursa de la New York, UiPath, și vine cu roboți care înlocuiesc munca repetitivă, ceea ce facem la fel de fiecare dată, mai ales în fața unui calculator”, explică Oprea.
„Am cunoscut antreprenori care au proiecte fantastice în Inteligența Artificială și mi-au spus că ei fac parte dintr-o comunitate de 5.000 de IT-ști care lucrează cu AI. Am fost surprins, mergând în Germania, la o firmă renumită, să văd că șefa departamentului de AI era din România.
Și în Washington am găsit mulți români speciliști în Cyber Security și Inteligență Artificială. Cred că avem ceva foarte puternic în România în această direcție”, a mai adăugat Radu Oprea.