Ministrul Finanţelor spune că pachetul de măsuri pentru economie urmează să fie anunţat în cel mai scurt timp: Şi această vizită a domnului comisar este una care vine în calendarul pregătirilor pentru pachetul pe care îl lansăm

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat, luni, că pachetul de măsuri pentru economie, în contextul războiului din ucraina şi a creşterii inflaţiei şi a preţurilor, urmează să fie prezentat de Executiv în acel mai scurt timp, el precizând că această vizită a comisarului european pentru economie, Paolo Gentiloni, este una care vine în calendarul pregătirilor pentru pachetul pe care îl lansează. ”Măsurile vor fi anunţate de Guvern în cât mai scurt timp, practic, şi această vizită a domnului comisar este una care vine în calendarul pregătirilor pentru pachetul pe care îl lansăm”, a spus Adrian Câciu.  ”O să şi vedeţi măsurile, discuţia pe o anumită măsură nu este utilă pentru societate, până nu apare ca fiind agregată într-un pachet de măsuri”, a afirmtat ministrul, în conferinţa de presă după întâlnirea cu comisarul european pentru economie. El a continuat: ”Pachetul de măsuri trebuie să privească atât companiile, şi iată că a apărut cadrul temporar despre care am anunţat că discutăm la nivel de ECOFIN şi de Comisie Europeană, cadrul temporar de ajutoare de stat de stat care prevede o serie de posibile soluţii pentru companiile care au fost afectate de creşterea costurilor, dar şi măsuri care să privească cetăţenii, care să combată pierderea puterii de cumpărare şi a lăsa o mai mare posibilitate cetăţenilor să se exprime prin consum, astfel încât ţintele de creştere economică să fie păstrate împreună cu investiţiile în privat şi cele publice”.  Ministrul Adrian Câciu a menţionat că nu renunţă la obiectivele asumate la începutul anului, din perspectiva creşterii economice, şi pe acest an.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here