Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost constituit la nivelul ministerului Mediului, ministrul Mircea Fechet afirmând că ne aflăm într-o situaţie dificilă din punct de vedere hidro-meteorologic. 

 ”Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea FECHET a convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul M.M.A.P. Şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN şi COD PORTOCALIU transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), dar şi a avertizărilor hidrologice realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)”, anunţă ministerul într-un comunicat oficial. 

 

”Am decis convocarea acestui Comitet ministerial pentru situaţii de urgenţă, întrucât ne aflăm într-o situaţie dificilă din punct de vedere hidro- meteorologic şi vreau să ne asigurăm că luăm cele mai bune decizii. Chiar dacă va ploua într-o zi cât într-o lună, seceta este una severă şi nevoia de apă din zonele afectate de acest fenomen nu va fi compensată deoarece, în aceste zile, vor fi cantităţi de precipitaţii foarte mari dar în perioade foarte scurte, la nivel de ore. Specialiştii ANM ne-au informat că luna iunie a acestui an a rămas cea mai caldă lună iunie din istorie şi am avut chiar şi un record la numărul de coduri roşii emise –  43! Problema, pentru următoarele ore, constă în manifestarea cu intensitate a fenomenelor meteorologice în perioade scurte de timp şi trebuie să fim vigilenţi”, a transmis ministrul Mediului. 

 

”Trebuie să rămânem vigilenţi şi să comunicăm  foarte bine cu autorităţile din judeţele predispuse a avea situaţii mai dificile din cauza precipitaţiilor”, a subliniat ministrul mediului, apelor şi pădurilor. 

Fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată sub cod portocaliu vizează până mâine, la ora 10.00, zona Olteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei şi local, Banat şi Maramureş. În aceste zone vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

ANM a emis şi un cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în intervalul 2 iulie, ora 10.00 – 3 iulie, ora 10.00, pentru cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în sud-vestul Dobrogei, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În Crişana, nord-vestul Transilvaniei şi local în Banat, Maramureş, Muntenia şi Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Miercuri, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul şi estul ţării.

De asemenea, specialiştii I.N.H.G.A au emis o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ  de COD GALBEN şi COD PORTOCALIU, pentru intervalul 02.07.2024, ora 12:00 – 03.07.2024, ora 16:00, pentru râurile din bazinele hidrografice: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte de S.H. Calafat, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut.

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele  Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava.

AVERTIZARE HIDROLOGICĂ de COD GALBEN este valabilă pentru intervalul 02.07.2024, ora 12:00 – 03.07.2024, ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa –intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele Bihor şi Cluj), Someş (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Alba, Cluj, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţele Timiş şi Arad), Timiş, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş Severin), Dunăre (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Jiu (judeţele Hunedoara şi Gorj), Motru (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Gilort (judeţul Gorj), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Argeş (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele Prahova şi Ialomiţa), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Buzău (judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Siret (judeţele Suceava, Botosani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Jijia, Prut (judeţele Botoşani şi Iaşi).  

AVERTIZARE HIDROLOGICĂ  de COD PORTOCALIU este valabilă pentru intervalul 02.07.2024, ora 16:00 – 03.07.2024, ora 14:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Harghita, Braşov, Mureş, Sibiu şi Alba), Olt (judeţele Harghita, Braşov, Sibiu şi Vâlcea), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).        

”Recomandăm populaţiei să respecte cu stricteţe toate indicaţiile autorităţilor şi să evite activităţile în zona cursurilor de apă aflate în arealul avertizării hidrologice”, transmite ministerul. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here