Persoanele cu deficienţe auditive care se vor pensiona ar putea beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin, o soluţie complementară noii legi a pensiilor, a transmis, miercuri, la Palatul Parlamentului, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.  

„Împreună găsim soluţii, astfel încât, complementar noii legi a pensiilor, ale căror efecte pentru comunitatea dumneavoastră le cunoaştem cu toţii, dar care are ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare, dar faţă de care venim cu o soluţie discutată împreună cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale reprezentative, inclusiv Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR), astfel încât să venim şi cu un coeficient de solidaritate, dar şi cu puncte de sprijin pentru cei din comunitatea dumneavoastră, care au muncit şi care datorită muncii dânşilor vor dobândi calitatea de pensionar”, a precizat Oprescu la „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment organizat de ANSR cu ocazia împlinirii a 105 ani de existenţă a asociaţiei.

De unde va lua statul bani pentru pensionarii cu invaliditate. Anunțul ministrului Simona Bucura

Soluții pentru persoanele cu handicap

De asemenea, ministrul Muncii spune că s-au găsit soluții pentru persoanele care suferă de handicap grav.

„Pentru cei care sunt încadraţi în handicap grav, să nu avem doar majorarea cu Indicatorul Social de Referinţă, ci din iunie să existe şi acea majorare de 10% suplimentară, ceea ce este un pas înainte. Toate aceste drepturi se vor regăsi în legea specială în domeniu, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ceea ce reprezintă un angajament ferm pentru statul român”, a mai spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, precizări importante la Realitatea Plus. Ce pot să facă cei cu pensiile scăzute după Marea Recalculare și cei cu venituri

  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here