O minoră din Teleorman, dată în urmărire națională și internațională după ce a fugit de acasă, a transmis un mesaj dintr-o locație montană, susținând că se află în siguranță alături de iubitul ei.
Într-un videoclip apărut pe rețelele de socializare, fata a declarat că a plecat de acasă în mod voluntar și că se simte bine: „Sunt foarte bine, eu am fugit de acasă cu taxi. Nu pot să renunț la fericirea mea. Îl iubesc foarte mult. Suntem la munte, la Brașov, ne distrăm”, a spus aceasta.
Poliția, alertată de dispariția minorei, a demarat procedurile legale de depistare. Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman a emis un comunicat în care confirmă că minora a fost dată în urmărire atât la nivel național, cât și internațional.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la o minoră care a plecat în mod voluntar de la domiciliu, polițiștii au demarat procedurile de depistare a minorei. Aceasta a fost dată în urmărire la nivel național și internațional. Ulterior apariției imaginilor video pe rețelele de socializare, precum și în baza informațiilor furnizate de familie, au fost efectuate verificări la mai multe locații, însă până în prezent nu s-a stabilit cu exactitate locul în care se află”, se arată în comunicatul oficial.
Poliția subliniază că, în cazul disparițiilor de persoane, căutările sunt revocate doar în momentul în care persoana este găsită și situația acesteia este clarificată.