Mituri legate de tensiunea mare și cauzele care o declanșază. Tot ce trebuie să știi dacă suferi de hipertensiune.
Hipertensiunea arterială este o boală complexă, cu o diversitate mare de factori de risc, ceea ce a dus la apariția a numeroase mituri legate de cauzele ei.
Din acest motiv, se recomandă să ceri periodic sfatul medicului pentru a evita informațiile eronate. Astfel, poți afla despre tensiunea mare – și ce cauze o determină.
Iată câteva mituri frecvente și realitatea din spatele lor, conform specialiștilor Asociației Americane a Inimii:
Mit: Hipertensiunea arterială este ereditară. Nu pot face nimic pentru a o preveni.
Da, tensiunea mărită arterială poate fi ereditară. Dacă părinții sau alte rude apropiate au avut această afecțiune, ai un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune. Cu toate acestea, în cazul tensiunii mari, cauze comune sunt mai degrabă stilul de viață nesănătos și factorii de mediu.
Chiar dacă ai antecedente familiale de hipertensiune, poți preveni această afecțiune prin alegeri sănătoase legate de stilul de viață.
Mit: Nu folosesc sare de masă, deci nu risc să fac hipertensiune.
Consumul excesiv de sare poate crește tensiunea arterială, dar controlul aportului de sodiu înseamnă mai mult decât să renunți la aceasta. Cea mai mare cantitate pe care o consumi provine, de fapt, din alimente procesate. Semipreparatele, sosurile, conservele și alte produse procesate au adesea sodiu ascuns.
Pentru a controla eficient aportul de sodiu, citește etichetele nutriționale ale alimentelor ambalate. Caută cuvintele „sodiu”, „sare de potasiu” sau simbolul „Na” pe etichete.
Ce afecțiuni indică unghiile bombate. Simptome care nu trebuie ignorateMit: Folosesc sare de mare sau kosher când gătesc, în loc de sare de masă.
Multe persoane au convingerea că sarea de mare și sarea kosher sunt alternative mai sănătoase la sarea de masă obișnuită. Deși pot oferi anumite beneficii nutriționale, cum ar fi mai multe minerale și mai puțini aditivi, acestea nu diferă în privința conținutului de sodiu.
Toate cele trei tipuri de sare conțin aproximativ aceeași cantitate de sodiu per gram. Prin urmare, consumul excesiv de sodiu contribuie la creșterea tensiunii arteriale indiferent de tipul de sare pe care îl alegi.
Mit: Am citit că vinul este bun pentru inimă, deci pot bea oricât.
Cercetările recente contrazic o convingere foarte populară conform căreia vinul roșu scade tensiunea arterială datorită efectului vasodilatator al alcoolului.