Mai multe drumuri din județele Iași și Neamț sunt impracticabile, fiind inundate din cauza precipitațiilor abundente căzute astăzi. Echipajele de la Drumuri și Poduri, pregătite să intervină, dar numai după retragerea apelor. 

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi anunţă, marţi seară, că se circulă cu greutate din cauza precipitaţiilor abundente pe mai multe sectoare de drum, iar echipajele sunt pregătite să intervină după retragerea apelor.

”Se circulă cu greutate din cauza precipitaţiilor abundente pe mai multe sectoare de drum naţional de pe raza judeţului Iaşi (DN 24 limita cu judeţul Vaslui, DN 28 Bălţaţi – Războieni, DN 28B Boureni – Balş). Echipele Secţiei Drumuri Naţionale Iaşi sunt pregătite să intervină cu utilaje şi cu personal uman pentru curăţarea părţii carosabile, după retragerea apelor”, anunţă, marţi seară, DRDP Iaşi.

Drumarii recomandă şoferiulor să circule cu prudenţă şi cu viteză adaptată.

Întreaga regiune a Moldovei este sub atenţionare Cod galben de precipitaţii abundente, până miercuri după-amiază.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here