Munca la negru a devenit, din păcate, un lucru normal în România, după 1990. Nici la mai bine de 35 de ani de la Revoluție, românii nu sunt angajați cu forme legale în totalitate.
67% din totalul amenzilor aplicate de Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM) Bihor în anul 2023 au fost amenzi pentru muncă fără forme legale, a informat, într-un raport de activitate pe anul trecut, ITM Bihor.Indicatorii fenomenului “munca la negru” au scăzut în 2023 faţă de anul precedent, atât la numărul persoanelor depistate, cât şi la numărul angajatorilor care foloseau forţa de muncă fără a întocmi forme legale.”Din totalul de 4.883.300 lei amenzi aplicate în anului 2023, 3.290.000 lei au fost amenzi pentru muncă fără forme legale, ceea ce reprezintă 67,38% din totalul amenzilor aplicate. În anului 2023 au fost depistate 424 de persoane care desfășoară muncă nedeclarată,” se arată în sinteza activităţii ITM.Potrivit sursei, din analiza datelor din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă privind fenomenul “munca la negru” reiese că, anul trecut, 6,93% din totalul celor 1.887 de angajatori controlaţi reprezintă angajatorii care foloseau forţa de muncă fără a avea întocmite forme legale de angajare.Profilul activităţii acestora este diversificat, fiind identificate în principal în domeniile: livrare, construcţii, alimentaţia publică (baruri, restaurante, patiserii), panificaţie, servicii – curăţenie, transporturi rutiere, divertisment, pază etc.Comparativ, în anul 2022, 73,54% din totalul amenzilor aplicate de angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au fost amenzi pentru muncă fără forme legale, fiind depistate 720 de persoane care desfăşoară muncă nedeclarată în cadrul a 182 de unităţi (9,68 % din totalul angajatorilor controlaţi). Au fost aplicate 109 amenzi în valoare totală de 4.250.000 de lei, din totalul de 5.778.800 lei amenzi aplicate în anul 2022, adică 73,54% din totalul amenzilor aplicate.În anul 2023 au fost identificate 424 de persoane desfăşurând muncă nedeclarată în cadrul a 128 unităţi, fiind aplicate 92 amenzi în valoare totală de 3.290.000 şi 39 de avertismente.Dintre acestea: 393 de persoane din cadrul a 107 unităţi nu aveau întocmit contract individual de muncă, fiind aplicate 79 de amenzi în valoare totală de 3.060.000 şi 28 de avertismente, 4 persoane din cadrul a 3 unităţi prestau activitate fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, fiind aplicate 3 amenzi în valoare totală de 80.000 lei, o persoană din cadrul unei unităţi presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, fiind aplicată 1 amendă în valoare totală de 20.000 lei, iar 27 de persoane din cadrul a 20 unităţi prestau activitate cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă parțiale, fiind aplicate 9 amenzi în valoare totală de 130.000 lei şi 11 avertismente.”În anul 2023 s-a pus accent pe combaterea fenomenului de muncă nedeclarată şi consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. În continuare vom acţiona în spiritul prevenirii şi combaterii muncii la negru prin acţiuni de control care să contribuie la protejarea angajaţilor şi prin informare, comunicare şi verificarea condiţiilor de muncă, dispunând cele mai indicate măsuri angajatorilor pentru a proteja lucrătorii”, a declarat, în comunicat, inspectorul şef al ITM Bihor, Marius Rotar.