Deputatul PNL Alexandru Muraru susţine că Rusia a înregistrat o premieră “abominabilă” în istoria europeană, fiind pentru prima dată de la încheierea celui de-al doilea război mondial când “memoria victimelor Holocaustului este ultragiată şi atacată tocmai de o naţiune care s-a aflat între ţările aliate care au învins Germania nazistă”. Alexandru Muraru, care este şi Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, susţine că retorica oficială a Federaţiei Ruse privind justificările invaziei din Ucraina este contrazisă de acţiunile în teren pe care le desfăşoară armata rusă. “În câteva rânduri, Vladimir Putin a minţit că militarii au fost trimişi în Ucraina pentru a o elibera de „nazişti”, pentru a o denazifica. În opinia liderilor de la Kremlin, Ucraina ar fi un teritoriu în care populaţia (în special cea rusă) ar fi victima unui genocid. Toată această justificare a invadării Ucrainei nu doar că este o minciună neruşinată şi sinistră, dar lucrurile din teren sunt mult mai grave, în sensul că armata rusă distruge probe istorice ale Holocaustului operat de nazişti şi aliaţii lor pe teritoriul ucrainean. Nu mai este nicio îndoială că naraţiunea Federaţiei Ruse asupra „denazificării” Ucrainei în contextul unei agresiuni fără precedent asupra unui stat independent, suveran şi democratic de la al doilea război mondial încoace, dar şi a atacului asupra sitului de la Babi Yar (simbol al exterminării evreilor şi al dimensiunii şi barabariei genocidului din Estul Europei) este cea mai grosolană şi violentă manipulare asupra discursului public în materia protecţiei memoriei europene şi a victimelor Holocaustului”, afirmă deputatul liberal Alexandru Muraru. El consideră atacul Rusiei la memorialul victimelor Holocaustului de la Babi Yar drept “grotesc, o crimă incalificabilă în sine”. Potrivit lui Muraru, organizaţiile internaţionale care protejează memoria victimelor Holocaustului trebuie să intervină ferm şi să condamne acţiunile recente ale Moscovei. “Crimele de război oribile din oraşele şi satele Ucrainei astăzi ale Federaţiei Ruse comandate de Vladimir Putin şi elita autocrată de la Kremlin aduc un enorm prejudiciu inclusiv memoriei soldaţilor sovietici care au luptat împotriva nazismului între 1941 şi 1945. Teritoriul Ucrainei de astăzi este presărat cu numeroase situri şi gropi comune, unele nedescoperite din timpul Holocaustului, iar crimele oribile şi distrugerile din aceste zile vor compromite şi memoria, dar şi cercetarea amănunţită şi naraţiunea despre Holocaust. Niciodată în Europa un spaţiu atât de vast, peste care trupele naziste şi aliaţii lor au persecutat şi exterminat evreii şi unde zac rămăşiţele victimelor Holocaustului descoperite sau nedescoperite, marcate sau nu, sub memoriale sau în gropi comune, nu a mai fost în situaţia de a fi devastat şi compromis definitiv. Aşadar, Rusia a înregistrat şi această premieră negativă, este pentru prima dată de la încheierea celui de al doilea război mondial când memoria victimelor Holocaustului este ultragiată şi atacată tocmai de o naţiune care s-a aflat între naţiunile aliate care au învins Germania nazistă”, adaugă Muraru. Potrivit lui Muraru, ceea ce face acum Federaţia Rusă, prin distrugerea siturilor şi a locurilor memoriei care ne reamintesc de acest lucru, este un atac direct la valorile europene deoarece recunoaşterea şi conştientizarea crimelor comise de regimurile naziste sau fasciste în anii 40 sunt de o importanţă vitală pentru unitatea Europei şi a cetăţenilor săi. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis, marţi seară, un mesaj ”pentru lume”, după ce zona în care a avut loc masacrul de la Babi Yar a fost bombardată. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].