Președintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a anunțat, duminică seara, că se retarge din cursa pentru președinția Statelor Unite, anunță CNN. O scrisoare în care președintele Statelor Unite vorbește deschis despre acest subiect a fost postată pe rețeaua X, fostă Twitter.
Președintele Joe Biden spune, în scrisoarea postată pe contul său oficial de pe rețeua X, că nu caută realegerea. Biden spune că va vorbi mai detaliat cu poprul despre acest subiect mai târziu, în această săptămână.
„A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu președinte”, a scris Biden, în scrisoarea publicată. „Și, deși intenția mea a fost să caut realegerea, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu”.
Decia lui Biden de a renunța la candidatură a încheiat săptămâni de îngrijorare cu privire la rezistența și capacitățile mentale ale președintelui în vârstă de 81 de ani, precum și scepticismul față de capacitatea sa de avea o campanie eficientă împotriva lui Donald Trump și de a guverna țara pentru încă patru ani. Decizia lui Biden este, de asemenea, gata să ridice semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a-și îndeplini atribuțiile specifice funcției pe care o deține pentru restul mandatului pe care îl mai are de dus la capăt, scrie CNN.
Este pentru prima dată când un președinte american renunță la o cursă de realegere în ultimele decenii, aducând în memoria americanilor situația președintele Lyndon Johnson, care a decis să nu candideze pentru un al doilea mandat în 1968 – deși decizia lui Biden vine cu luni mai târziu în campanie decât anunțul lui Johnson. Vorbim, de asemenea, despre cea mai recentă evoluție șocantă dintr-o campanie politică extrem de încărcată, care a inclus un atentat la viața lui Donald Trump, principalul contracandidat al lui Biden, mai arată publicația britanică.