Președintele Nicolae Ciucă este prezent joi la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European, alături de 11 premieri și președintele PE, Roberta Metsola și CE, Ursula von der Leyen. Pe agenda discuțiilor sunt situația din Ucraina, securitatea și riscurile în regiune. 

“Astăzi reprezint România şi Partidul Naţional Liberal la reuniunea liderilor Partidului Popular European, aici, la Bruxelles, alături de lideri europeni de prim rang: Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, şi Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European. De asemenea, la reuniune participă Michel Barnier, premierul Franţei, Antonio Tajani, vicepremierul Italiei, Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei, Donald Tusk, premierul Poloniei, Andrej Plenkovic, premierul Croaţiei, şi Alberto Nunez Feijoo, liderul opoziţiei din Spania şi câştigătorul alegerilor parlamentare”, a transmis Nicolae Ciucă. 

Liderul PNL are, în cursul zilei, întrevederi cu președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, și cu comisarul desemnat pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius. Tot astăzi, Nicolae Ciucă va discuta cu  președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul unei întrevederi în marja Summitului PPE. 

“Această participare subliniază rolul activ şi important pe care România îl joacă în cadrul Uniunii Europene, colaborând strâns cu partenerii noştri pentru a susţine democraţia, securitatea şi dezvoltarea economică”, a subliniat președintele Partidului Național Liberal.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here