”Cum s-a ajuns ca antreprenorii români să fie obligați să depună „declarația de beneficiar real” de la o lună la alta cu zero predictibilitate și zero dezbatere publică? Primesc foarte multe întrebări legate de această declarație de beneficiar real, și de felul cum a reapărut ea de nicăieri. Săptămâna aceasta ducem problema în coaliție. Sperăm să reușim să ne convingem colegii să aplicăm modelul austriac și în România. Adică Statul să nu mai ceară anual antreprenorilor români declarații cu informații pe care le are deja”, spune ministrul Claudiu Năsui. Până atunci, însă, dacă nu se depune declarația aceasta, amenda este de 5.000 de lei. Povestea declarației de beneficiar real ne arată cât de ușor crește birocrația și cât de greu dispare. Conform unei directive a Uniunii Europene, statul român are obligația de a menține un registru central cu beneficiarii reali ai firmelor din România. Directivele sunt obligatorii, dar felul cum statele decid să le implementeze este la latitudinea statelor membre. La noi, statul alege de obicei să implementeze directivele în modul cel mai dur posibil, scrie ministrul Năsui pe Facebook.În 2019, statul a ales să implementeze această directivă în cel mai draconic mod posibil: să ceară fiecărei întreprinderi românești o declarație pe propria răspundere cu date pe care le are deja la registrul comerțului, iar asta în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic. Deși statul avea datele, a preferat să le mai ceară încă o dată. Pentru că, de ce să fie responsabilitatea și munca unui funcționar, când poate fi a contribuabilului? Așa a apărut declarația de beneficiar real.În teorie, fiecare firmă trebuia să o depună chiar din anul 2020. Vestea bună a fost atunci că am reușit să trecem Legea 108/2020, care a scutit marea majoritate a firmelor de această birocrație inutilă. Legea făcea parte din ceea ce s-a numit pachetul de debirocratizare și transparentizare.Ca să rămânem în cadrul european, am aplicat o soluție care exista deja în alte țări, anume în Austria. Pentru a ușura povara birocratică asupra mediului privat, statul austriac se uita direct în baza de date a registrului comerțului și putea prelua datele. Fix această soluție am implementat-o și pentru România.Nu o să scriu acum de discuțiile politice pentru a trece această lege. Faptul că ea a venit de la USR a fost cel mai mare dezavantaj. Dar despre asta, probabil altă dată. Totuși, am reușit să o trecem și salvăm timp și efort pentru sute de mii de antreprenori.Ce trebuia totuși să facă guvernul? Să notifice Comisia europeană de această lege. Aici intervine prima problemă. Deși legea a fost promulgată pe 3 iulie 2020, guvernul nu a notificat Comisia Europeană despre ea. Dimpotrivă, la 21 iulie 2020, guvernul a notificat Comisia Europeană că a transpus directiva complet, cu toate actele normative relevante de transpunere, dar n-a spus nimic de Legea 108/2020. Nici până acum nu înțelegem de ce guvernul a ales să procedeze astfel.Comisia a interpretat această „omisiune” drept o lipsă de cooperare loială a României, și a înțeles că informațiile privind beneficiarii reali ar lipsi. MAE a solicitat MFP și Oficiului pentru combaterea spălării banilor un punct de vedere până pe data de 9 septembrie 2020. În octombrie, Oficiul a transmis un punct de vedere în care a explicat că prevederile Legii 108 nu împiedică identificarea beneficiarului real. În februarie 2021, Comisia a comunicat o scrisoare prin care arăta că explicațiile furnizate au fost nesatisfăcătoare, deoarece, din ce a comunicat România „informațiile privind beneficiarii reali nu sunt preexistente și nici nu pot fi obținute imediat din surse alternative”. Acest lucru este evident fals. Aici e a doua ciudățenie. Că nici până acum nu am aflat de ce Comisia a fost informată astfel, chiar de către statul român.Cel mai important, însă, Comisia nu ne-a spus să modificăm legea, ci ne-a rugat să transmitem un răspuns în termen de două luni pentru a le explica situația mai clar. Adică până în luna aprilie.Ce ar fi trebuit să facă statul român, dacă chiar i-ar fi păsat de antreprenori și de debirocratizare? Să răspundă că directiva se aplică fix pe modelul altor țări cum este Austria.Dar în loc să răspundă Comisiei, Oficiul pentru combaterea spălării banilor a trimis la parlament un amendament pentru reintroducerea declarației. Motivul oficial pentru că „ne aflăm în risc de infringement”. Asta deși alte țări din UE procedează fix la fel și nu sunt în niciun risc de infringement.Amendamentul care a reintrodus această declarație inutilă nu a fost discutat niciun moment în coaliție. Ci a fost strecurat printre alte 277 de amendamente în ultima secundă la o lege care era deja pe circuit. Este un mod de a face legea pe furiș.Înțeleg de la colegii din parlament că a sosit cu doar câteva ore înainte de a fi votat. De ce? Pentru a se asigura că nu are timp nimeni să citească serios cele 277 de amendamente, printre care și acesta. Vă dați seama că cu 277 de amendamente, aproape s-a rescris în totalitate textul inițial al legii.Astfel, a redevenit obligatorie inutila declarație de beneficiar real pentru firme la care statul deja deține informațiile. Ca de obicei, a intrat în vigoare fără ca statul să prevadă că termenul de depunere e în câteva săptămâni și că o să genereze o mare bătaie de cap pentru antreprenori. Și fără să introducă un termen alternativ pentru această depunere.Așa cum v-am promis, săptămâna trecută am încercat să introducem amendament prin care să eliminăm din nou declarația de beneficiar real. Din păcate unii parlamentari au cerut amânarea discuțiilor.De aceea săptămâna aceasta ducem problema în coaliție. Sperăm să reușim să ne convingem colegii să aplicăm modelul austriac și în România. Adică să facem ce făceam și în Legea 108/2020. Statul să nu mai ceară anual antreprenorilor români declarații cu informații pe care le are deja. Până atunci, însă, dacă nu se depune declarația acesta, amenda este de 5.000 de lei. Vă voi ține la curent cu stadiul în care suntem pentru re-eliminarea acestei declarații, mai spune ministrul.
