Natalia Intotero a fost transferată la Spitalul Militar Central, cu o serie de fracturi, în urma teribilului accident rutier în care mașina cu care circula a fost implicată, pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, iar Serviciul de Protecție și Pază a venit cu precizări privind modul în care s-a produs accidentul. 

Potrivit surselor Realitatea Plus, Natalia Intotero a suferit un traumatism toraco-abdominal, o fractură de claviculă stângă și o fractură de trohanter drept, fiind transferată la Spitalul Militar Central din Bucuresti.Și ministrul Familiei a postat un mesaj în care a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în momente atât de grele.

 

Persoanele aflate în autoturismul SPP – șoferul, aghiotantul și demnitarul la care faceți referire – sunt bine. Pentru a fi evaluată stare de sănătate a persoanei aflată pe bancheta din spate (ministrul Natalia Intotero – N.R.) s-a decis, conform procedurilor SERVICIULUI DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ, verificarea acesteia într-o unitate medicală, se arată într-un comunicat SPP.

Toate persoanele aflate în autoturism purtau centura de siguranță, iar mașina circula regulamentar, în trafic, a mai precizat SPP. 

Ministrul Familiei – Natalia Intotero a fost implicată într-un accident rutier grav în timp ce se deplasa cu autoturismul SPP. Incidentul s-a petrecut în trafic, fără ca vehiculul oficial să aibă semnalele acustice sau luminoase activate. Potrivit primelor informații, mașina în care se afla demnitarul circula regulamentar în momentul producerii coliziunii.

Ministrul Natalia Intotero, accident grav pe Valea Oltului! Primele imagini, la Realitatea Plus. Ministrul a ajuns de urgență la spital. FOTO+VIDEO 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here