NATO a dat asigurări luni că este pregătită să protejeze şi să apere toţi aliaţii după ce o rachetă rusă a survolat timp de câteva secunde spaţiul aerian polonez la sfârşitul săptămânii trecute, în contextul unor atacuri comise de Rusia asupra Ucrainei.
“NATO condamnă energic ultimele atacuri ale Rusiei asupra civililor, oraşelor şi localităţilor ucrainene, inclusiv cele aflate în apropierea teritoriului aliat”, au declarat pentru agenţia de presă spaniolă surse aliate, întrebate despre acest incident informează EFE, relatează Agerpres..
Sursele citate au amintit că, drept răspuns la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, alianţa nord-atlantică şi-a consolidat semnificativ prezenţa pe flancul estic, inclusiv cu avioane provenind de la ţările aliate, pentru a proteja cerul Poloniei. “Continuăm să ne evaluăm abordarea şi rămânem pregătiţi să protejăm şi să apărăm toţi aliaţii”, au adăugat sursele menţionate.
Forţele armate ale Poloniei au informat duminica aceasta că o rachetă rusă de croazieră a intrat în spaţiul aerian al ţării pentru 39 de secunde. Traiectoria rachetei a fost urmărită pe radare pe tot parcursul survolului teritoriului polonez, iar forţele aeriene poloneze au fost puse în alertă.
Luni, ambasadorul Rusiei în Polonia a refuzat convocarea la MAE, pe motiv că acuzațiile la adresa țării sale n-ar avea o bază reală.