Neagu, la primirea medaliei de campioană: Aş fi vrut altfel acest final de sezon, cu vacanţă scurtă şi pregătire pentru JO

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României şi al echipei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a declarat luni seară, cu ocazia primirii medaliei de campioană în 2021 în Liga Naţională, că ar fi văzut altfel finalul stagiunii, cu ”o vacanţă scurtă, apoi pregătire pentru Jocurile Olimpice”, dar că ”n-a fost să fie aşa”. CSM Bucureşti a încheiat sezonul luni seară, cu un eşec, singurul, 26-27 cu SCM Craiova, iar la final medaliile de campioană au fost decernate jucătoarelor de căpitanul lor, Cristina Neagu, care nu s-a aflat pe teren, fiind în recuperare după operaţia la genunchi. ”Sunt foarte fericită, este un titlu cât pentru doi ani, sunt mulţumită şi mândră că am reuşit să fim campioane, având în vedere că am trecut prin momente grele. Urmează o vacanţă în care ne vom putea încărca bateriile, va fi din nou un început de sezon complicat. Aş fi văzut altfel acest final de sezon, cu o vacanţă scurtă, apoi pregătire pentru JO, dar n-a fost să fie aşa…Vreau să fiu sănătoasă şi să revin în noul sezon cu energie bună, de motivaţie nu mai am nevoie, pentru că mereu sunt foarte motivată”, a declarat Neagu. La rândul său, antrenorul CSM Bucureşti, Adrian Vasile, a precizat: ”Mă bucur pentru munca aceasta care durează de doi ani, am avut un sezon în care am fost constanţi şi am câştigat pe merit acest titlu. Acum mă gândesc un pic la vacanţă şi apoi la sezonul viitor, să fim şi mai buni. Poate nici nu ştiu să mă bucur, dar ne-am dorit foarte mult să avem succes şi rezultate bune. Sunt fericit că am ştiut să gestionăm acest an, iar principiile şi valorile pe care le-am avut în acest an, ne-au făcut câştigători”. Trofeul de campioană a fost decernat de preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu. ”Sunt mândru de modul în care handbalul românesc a răspuns acestei situaţii nenorocite cu pandemia de coronavirus, a fost o muncă imensă la nivel de federaţie. Liga va fi foarte, foarte tare în sezonul viitor şi sper din suflet ca în viitorul sezon să avem şase echipe în cupele europene”, a spus Dedu. CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, iar naţionala nu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here