Negociator iranian: În baza acordurilor de până acum, SUA vor ridica sancţiunile impuse sectorului bancar şi celui petrolier

Negociatorul şef al Iranului la discuţiile de la Viena, Abbas Araqchi, a declarat sâmbătă că Teheranul se aşteaptă ca sancţiunile impuse de SUA petrolului, băncilor şi altor sectoare, precum şi majorităţii persoanelor şi instituţiilor să fie ridicate în baza acordurilor convenite până acum, potrivit presei iraniene, transmite Reuters. Rusia şi puterile occidentale europene au relatat în mod diferit despre obiectivul discuţiilor care au loc pentru a readuce Iranul şi Statele Unite la respectarea integrală a acordului nuclear din 2015, în timp ce negocierile au fost întrerupte pentru şase zile. ”Sancţiunile … asupra sectorului energetic al Iranului, care includ petrolul şi gazele naturale, sau cele privind industria auto, sancţiunile financiare, bancare şi portuare, toate ar trebui ridicate pe baza acordurilor încheiate până acum”, a fost citat viceministrul de externe Abbas Araqchi de presa de stat iraniană. Araqchi nu a precizat în cadrul cărui mecanism ar fi ridicate sancţiunile şi nu s-a referit la modul în care Teheranul va îndeplini cererile Washingtonului şi se va întoarce la angajamentele asumate în cadrul acordului. “Vom negocia până când poziţiile celor două părţi se apropie şi cerinţele noastre sunt îndeplinite. Dacă vor fi îndeplinite, va exista un acord, dacă nu, nu va exista în mod firesc un acord”, a spus el. Departamentul de Stat al SUA nu a avut niciun comentariu imediat referitor la remarcile lui Araqchi. Preşedintele Joe Biden încearcă să revină în acordul nuclear după ce fostul preşedinte Donald Trump a retras Washingtonul în 2018 şi a impus sancţiuni împotriva Teheranului. Iranul a răspuns din 2019 încălcând multe dintre limitele acordului privind activităţile sale nucleare. Discuţiile au început luna trecută la Viena, cu restul părţilor din acord – Iran, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania – întâlnindu-se la subsolul unui hotel de lux şi Statele Unite cu sediul într-un alt hotel de peste drum. Iranul a refuzat să organizeze întâlniri directe cu oficialii SUA. “Mai avem mult de lucru şi mai avem puţin timp. În acest context, am fi sperat să avem mai multe progrese săptămâna aceasta”, au declarat într-un comunicat înalţi diplomaţi din aşa-numitul E3 – Franţa, Marea Britanie şi Germania. Oficialii au spus că speră să ajungă la un acord până pe 21 mai, când urmează să expire un acord între Teheran şi organul de supraveghere nucleară al ONU privind monitorizarea continuă a unor activităţi nucleare iraniene. “Nu am ajuns încă la o înţelegere cu privire la cele mai importante puncte. Succesul nu este nicidecum garantat, dar nu este imposibil”, au adăugat ei. Consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan a declarat vineri că discuţiile se află într-un ”loc neclar”, ceea ce înseamnă că nu este sigur dacă vor conduce la un acord. “Nu ar trebui să ne aşteptăm la progrese în zilele viitoare”, a declarat ambasadorilor ambasadorul Rusiei la agenţia nucleară a ONU, Mihail Ulianov, după o întâlnire a părţilor care a încheiat a treia rundă de discuţii, adăugând că discuţiile vor fi reluate vineri. ”Trebuie pur şi simplu să continuăm activitatea diplomatică de zi cu zi şi avem toate motivele să ne aşteptăm ca rezultatul final, să aibă succes şi va veni destul de curând, în câteva săptămâni”, a spus Ulianov, care este una dintre cele mai optimiste voci la discuţii. Întreruperea discuţiilor era aşteptată deoarece diplomaţii au declarat că oficiali din mai multe ţări sunt implicaţi şi în reuniunea miniştrilor de Externe din G 7, de la Londra, care începe luni şi se va încheia miercuri. În observaţiile sale, Araqchi a spus că “există persoane şi instituţii care au fost sancţionate în mod specific, iar lista SUA este lungă. Discuţiile pe baza acestei liste sunt încă în curs”. El a adăugat că, în conformitate cu ceea ce sa convenit până acum, sancţiunile vor fi ridicate pentru marea majoritate a listei. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here