Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, joi seară, referindu-se la raportarea deceselor de coronavirus că ”nu poate fi vorba de morţi ascunşi de Guvern”, iar în plarforma CoronaForms fiecare pacient apare cu CNP-ul. ”Anul trecut eram acuzaţi că avem prea mulţi, acum a început partea cealaltă, sunt prea puţini”, a comentat deputatul liberal. Nelu Tătaru a vorbit, joi seară, la B 1 TV, despre rapotarea deceselor de coronavirus şi a afirmat: ”Nu poate fi vorba de morţi ascunşi de Guvern. După cum ştim, pe tot parcursul anului trecut, s-au făcut raportări pe diferite platforme, ajungând prin luna octombrie, cred, să fie acea raportare CoronaForms, cu Cod Numeric Personal. (…) De aceea, avem şi evaluarea sau reevaluarea deceselor începând cu octombrie, în condiţiile în care DSP intervenea pe raportările fiecărui spital, făcând anchetă pe fiecare deces în parte şi de acolo s-a văzut care a fost deces din cauza Covid sau care a fost deces din altă cauză, dar care avea şi infecţie cu SARS-CoV-2”. Fostul ministru al Sănătăţii a apreciat că s-a ajuns dintr-o extremă în alta. ”Cred că de pe 15 mai anul trecut, când am avut primele măsuri de relaxare şi am început deja să avem şi curentul «anti», eram acuzaţi că avem prea mulţi decedaţi Covid – acum a început partea cealaltă, sunt prea puţini”, a mai declarant Tătaru. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat, joi, concluziile comisiei care a verificat raportarea deceselor COVID-19, afirmând că în sistemul CoronaForms s-au înregistrat 16.120 de decese pentru 2020, iar în Alerte MS – 18.948 de decese. Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a reclamat raportarea greşită a decelor, iar presa a relatat că ar fi cu cel puţin 5.000 de decese mai multe decât în raportările oficiale. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].